INFOGRAFIE Războiul comercial SUA-China se înteţeşte. Chinezii de la Huawei îi transmit lui Trump să nu-i subestimeze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fondatorul Huawei, Ren Zhengfei, a declarat că SUA „subestimează” puterea gigantului de telecomunicaţii şi că acest conflict cu Washingtonul era inevitabil în cursa „pentru a conduce lumea”.

Ren, vorbind după ce preşedintele american Donald Trump a declarat stare de urgenţă economică naţională pentru a submina eforturile globale ale Huawei cu privire la o implicare în reţelele 5G, a declarat pentru presa chineză: „Practicile din prezent ale politicienilor americani subestimează puterea noastră. Reţeaua 5G a Huawei nu va fi afectată. În ceea ce priveşte tehnologiile 5G, altora le va lua doi sau trei ani să ajungă din urmă Huawei”.

El a adăugat: „Ne-am sacrificat pe noi şi familiile noastre pentru idealul nostru, să fim în vârful lumii. Pentru a ajunge la acest ideal, mai devreme sau mai târziu va exista un conflict cu SUA”.

Potrivit reprezentanţilor gigantului chinez Huawei, compania tocmai a lansat un sistem de operare propriu destinat smartphone-urilor şi computerelor, în cazul în care device-urile au accesul blocat la softwarele produse de Google sau Microsoft, scrie CNBC.

Decizia Huawei a fost determinată de cele mai recentă decizie luată de Google, care a suspendat transferul de software, hardware şi servicii tehnice către compania chineză. Singurele produse al căror transfer nu este blocat sunt cele disponibile via open source.

„Ne-am pregătit propriul sistem de operare. Dacă am fi forţaţi să renunţăm la sistemele actuale, noi suntem pregătiţi. Acesta este planul nostru B. Cu toate acestea, preferăm să lucrăm cu ecosisteme ca Google şi Microsoft”, a declarat Richard Yu, CEO-ul diviziei de consum a Huawei.

Ultima decizie a companiei atrage atenţia asupra problemelor cu care s-a confruntat în 2018. Atunci, guvernul american a interzis companiilor americane să vândă componente şi software companiei ZTE, deoarece compania chineză a încălcat reglementări similare cu cele impuse Iranului şi a Coreei de Nord.

Huawei caută să se desprindă de tehnologia americană. Printre cele mai importante mişcări care merg în directia acestei rupturi sunt investiţiile companiei în semiconductori şi producţia propriilor componente pentru telefoane. Cu toate acestea, unele device-uri încă folosesc componente de la companii americane precum Intel.

Crearea unui noi sistem de operare ar putea crea problemei gigantului chinezesc, mai  ales dacă software-ul  va fi forţat să nu se mai folosească de produsele Microsoft şi Google în afara Chinei. Pe piaţa internă, guvernul chinez a blocat deja serviciile Google, inclusiv PlayStore, dar la nivel internaţional aplicaţia este încă disponibilă.

„Pentru Huawei, aproape jumătate din vânzările de smartphone-uri provin din China. Astfel, 50% din business este asigurată de serviciile Google. Blocarea accesului la Google Android şi PlayStore ar putea afecta şi cealaltă jumătate a afacerii viitorul apropiat”, a declarat Neil Shah, director de cercetare la Counterpoint Research.

Huawei s-a confruntat cu presiune politică intensă din partea SUA, care susţine că tehnologia produsă de compania chineză ar putea fi folosit de guvernul chinez pentru spionaj. Compania a negat în mod repetat afirmaţiile, dar experţii în domeniul informatic au fost sceptici faţă de asigurările Huawei. Motivul din spatele scepticismului este generat de legile chineze care impun companiilor naţionale să ajute guvernul în colectarea de informaţii dacă li se cere să facă acest lucru.

Washingtonul mai îndulceşte din sancţiuni

Guvernul SUA a slăbit luni sancţiunile asupra companiei Huawei, printr-o autorizaţie temporară acordată companiei, cu scopul de a ţine sub control pierderile clienţilor Huawei, potrivit CNBS.

    

Statele Unite urmează să permită companiilor americane să continue afacerile cu firma chineză Huawei timp de încă trei luni, pentru a ajuta clienţii americani deja existenţi.

 Departamentul american de Comerţ a redat temporar firmei Huawei posibilitatea de a-şi menţine reţelele şi de a furniza update-uri de software către telefoanele sale mobile.

Cu toate acestea, companiei îi este în continuare interzis să cumperere componente americane pentru a construi noi produse fără obţinerea licenţei din partea producătorilor din SUA.

Potrivit declaraţiei Secretarului pentru Comerţ, guvernul american speră ca prin această mişcare să ofere mai mult timp furnizorilor de servicii de telecomunicaţii care depind de echipament Huawei să găsească alternative de colaborare. Autorizaţia acordată comapniei Huawei este valabilă 90 de zile. 

Cotidianul „The New York Times“ scrie că abordarea dură a Administraţiei Donald Trump în conflictul cu Beijingul riscă să accelereze dezvoltarea a două lumi diferite în domeniul tehnologiei informaţionale, izolând şi mai mult circa 20% din utilizatorii de Internet.

"China a pierdut aproape două decenii pentru a construi un zid digital între ea şi restul lumii, o barieră unilaterală menită să ţină departe companii precum Facebook şi Google, permiţându-le însă rivalilor chinezi să meargă în străinătate şi să se extindă în lume. Acum, preşedintele Donald Trump izolează acest zid de pe partea cealaltă", notează editorialistul Li Yuan într-un articol publicat în cotidianul The New York Times sub titlul "În contextul în care Huawei pierde Google, războiul tehnologic SUA-China primeşte propria Cortină de Fier. Abordarea dură a Casei Albe ameninţă să accelereze dezvoltarea a două lumi tehnologice, izolând şi mai mult o cincime din utilizatorii de Internet". 

 "În cazul în care China şi Statele Unite au lansat un Război Rece tehnologic, atunci ordonanţa contra Huawei poate fi percepută cel mai bine ca fiind începutul unei Cortine de Fier digitale. În această perspectivă potenţială asupra viitorului tehnologic, China va continua să ţină la distanţă cea mai mare parte a lumii. Conform acestei ipoteze, în schimb, Statele Unite şi multe alte ţări vor bloca, la rândul lor, tehnologia chineză. Înăsprirea poziţiei americane închide multe dintre modalităţile folosite de SUA şi China pentru schimburi de idei şi pentru colaborarea în afaceri în pofida strictului regim chinez de cenzură. Închiderea acestor uşi ar putea avea efecte profunde nu doar asupra afacerilor din domeniul tehnologic, ci şi asupra modului în care lumea va utiliza şi va înţelege dispozitivele şi serviciile viitorului", subliniază editorialistul NYT.

Oricum, cenzura aplicată de China şi controlul strict asupra activităţilor digitale ale cetăţenilor chinezi izolaseră deja o cincime din populaţia care utilizează Internetul pe plan global, astfel că a apărut o generaţie care nu ştie ce înseamnă o căutare pe Google sau utilizarea unui canal YouTube.

"Noua abordare agresivă a Statelor Unite va conduce doar la accelerarea acestui proces, deschizând o fereastră potenţială ca într-o zi cetăţenii Chinei să utilizeze doar telefoane chineze sau dispozitive dotate cu cipuri şi softuri locale. Iar acest lucru se întâmplă cu o viteză care a şocat multă lume în China", atrage atenţia editorialistul NYT.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Mama Iulianei Beregoi, acuzată că ar fi în spatele unei operațiuni macabre. Artista și sora ei ar fi ales victimele, acuză o influnceră din Republica Moldova: „Data morții mele era în 15 mai 2025”
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare