India: victima unui viol, stropită cu benzină şi incendiată în timp ce se ducea la tribunal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O tânără în vârstă de 23 de ani a fost stropită cu benzină şi incendiată de cinci bărbaţi, printre care se afla şi individul pe care îl acuză de viol. Atacul a avut loc în timp ce victima se ducea la tribunal.

Tânăra se îndrepta joi spre gară pentru a lua trenul spre localitatea unde urma să ia parte la o audiere, când un grup de bărbaţi a stropit-o cu benzină şi i-a dat foc, a anunţat poliţia statul Uttar Pradesh, în nordul Indiei, potrivit Reuters.

Toţi cei cinci atacatori au fost arestaţi.

Conform documentelor consultate de Reuters, tânăra a depus o plângere la poliţia din districtul Unnao, în luna martie, pentru un viol ce ar fi fost comis sub ameninţarea pistolului în decembrie 2018.

Presupusul violator a fost încarcerat, apoi eliberat pe cauţiune.

Acum tânăra se află în stare critică.

Săptămâna trecută, mii de indieni au protestat în mai multe oraşe după ce o tânără de 27 de ani, medic veterinar, a fost violată şi ucisă în oraşul Hyderabad.

India este cea mai periculoasă ţară din lume pentru femei din cauza riscului mărit de violenţe sexuale şi sclavie modernă, conform unui studiu efectuat anul trecut.

Primele 10 state incluse în acest clasament publicat de Fundaţia Thomson Reuters sunt, în ordine, India,  Afganistan, Siria, Somalia, Arabia Saudită, Pakistan, Republica Democrată Congo, Yemen, Nigeria şi Statele Unite.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie