Incertitudine politică în Australia, după alegerile parlamentare anticipate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Australia era dominată duminică de o incertitudine politică, în urma unor alegeri legislative care nu i-au permis premierului în exerciţiu Malcolm Turnbull să-şi consolideze poziţia aşa cum dorea atunci când a convocat acest scrutin anticipat, relatează AFP.

Turnbull, un fost bancher de afaceri multimilionar, a decis să devanseze alegerile legislative, prevăzute în mod normal undeva până în ianuarie 2017, pentru a-şi asigura o majoritate în Senat. Echilibrul puterii în Camera superioară depinde, acum, de aleşii independenţi sau provenind din partide minoritare, care i-au blocat unele dintre reforme.

Turnbull, în vârstă de 61 de ani, voia să-şi legitimeze astfel „puciul“ intern din Partidul Liberal - principala formaţiune în cadrul coaliţiei în exerciţiu -, care i-a permis să-l înlăture, în septembrie, pe Tony Abbott, al cărui ministru era.

Însă el riscă, acum, să fie nevoit să negocieze cu separatişti sau partide mici pentru a se menţine la putere.

Aproximativ 15,6 milioane de alegători au fost chemaţi la urne să desemneze 150 de membri ai Camerei Reprezentanţilor şi 76 de senatori.

După numărarea, duminică, a unei părţi a voturilor prin corespondenţă, coaliţia lui Turnbull avea 65 de mandate în Cameră, laburiştii 67, ecologiştii un mandat, iar separatiştii patru mandate, potrivit unor rezultate provizorii.

Treispreze mandate nu erau încă atribuite, deoarece rezultatele sunt prea strânse. În Cameră, majoritatea este de 76 de mandate.

Rezultatele definitive sunt aşteptate abia marţi, deoarece milioane de voturi prin corespondenţă şi voturi prin procură erau numărate în continuare. Unii experţi subliniază că aceste voturi îi favorizează de obicei pe cei aflaţi la putere.

Premierul australian se declară încrezător

În pofida faptului că unii parlamentari şi-au pierdut mandatele, Turnbull s-a arătat încrezător atunci când li s-a adresat susţinătorilor, la Sydney, duminică dimineaţa.

„Putem avea încredere deplină în faptul că vom putea forma un guvern al unei coaliţii majoritare“, a declarat el.

Într-un discurs combativ, Turnbull i-a acuzat pe laburiştii liderului opoziţiei Bill Shorten, în vârstă de 49 de ani, că au dus o campanie de înfricoşare cu privire la sistemul sănătăţii şi a apromis totodată să-i unească pe Australieni.

„Alegătorii au votat. Este momentul să ne unim pentru a ajuta Australia, pentru a servi Australia“, a spus el.

După o campanie ternă, Turnbull a folosit şocul provocat de decizia britanicilor de a părăsi Uniunea Europeană, pentru a juca cartea stabilităţii economice, iar principalele instituţii de presă i s-au alăturat.

El a subliniat în ultimele zile imperativul menţinerii direcţiei actuale, în contextul unor temeri cu privire la repercusiunile economice pe plan mondial ale Brexitului.

„Ar trebui să rezistăm, să avem un plan care să răspundă necesităţilor epocii, o epocă de provocări şi oportunităţi“, a subliniat fostul jurnalist şi avocat.

Spectru politic agitat

După ce laburistul Kevin Rudd a venit la conducerea Guvernului, în 2007, în urma unui deceniu de dominaţie a liberalului John Howard, politica australiană a fost deosebit de agitată.

Kevin Rudd a fost învins de laburista Julia Gillard în 2010, după care a revenit la putere în 2013 şi i-a cedat locul, câteva luni mai târziu, în urma alegerilor legislative, lui Tony Abbott, îndepărtat în septembrie de Turnbull.

Laburiştii lui Shorten au desfăşurat o campanie clasică, promiţând investiţii în sănătate şi educaţie, mai multă justiţie fiscală şi dezvoltarea sectorului energiei regenerabile.

Turnbull a făcut campanie lăudând expertiza economică a echipei sale, în contextul în care Australia, care nu a fost afectată de recesiune în ultimii 25 de ani, negociază finalul epocii de aur miniere.

El a promis o reducere a impozitelor şi şi-a apărat politica în domeniul migraţiei, foarte controversată.

Australia respinge în mod sistematic ambarcaţiuni clandestine care se apropie de coaste.

Cei care reuşesc să debarce sunt arestaţi şi încarceraţi în tabere „offshore“, fără speranţa de a obţine azil pe teritoriul australian.

Mai multe pentru tine:
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Tragedie într-o stațiune de schi. Un copil de cinci ani a murit după ce a rămas prins într-un travelator aflat în funcțiune
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta