Video Imaginile disperării. Alunecările de teren din statul indian Kerala au făcut peste o sută de victime VIDEO

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puțin 106 de oameni au murit și mulți alții au fost dați dispăruți în urma unor alunecări de teren provocate de ploile torențiale care au măturat statul indian Kerala, relatează Reuters.

Zeci de oameni au murit în alunecările de teren din India FOTO @YasserAlJardani / X

Versanții dealurilor s-au prăbușit după miezul nopții, în urma ploilor torențiale de luni, în districtul Wayanad din Kerala, un stat renumit ca una dintre cele mai populare destinații turistice din India.

Majoritatea victimelor erau lucrători de pe plantații și familiile lor, care dormeau în corturi improvizate în acel moment.

"Au fost găsite peste 50 de cadavre, dar este dificil să stabilim un număr exact, deoarece multe părți ale corpului au fost observate în râu", a declarat purtătorul de cuvânt al autorităților locale.

Aproape 350 de familii trăiau în regiunea afectată, majoritatea pe plantații de ceai și cardamom. Aproximativ 250 de persoane au fost salvate până acum, au spus oficialii statului. Mulți alții sunt dispăruți.

Meteorologii au avertizat că mai multe ploi abundente vor avea loc în zilele următoare. Alunecările de teren de marți sunt cel mai grav dezastru de acolo din 2018, când inundațiile masive au ucis aproape 400 de persoane.

"Ne temem că gravitatea acestei tragedii este mult mai mare. Operațiunile de salvare sunt efectuate de diverse agenții într-un ritm accelerat", au transmis autoritățile locale.

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei