Imagini tulburătoare după atacul chimic din Siria. Consiliul de Securitate al ONU, reunire de urgenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se reuneşte miercuri de urgenţă, după ce o sută de civili şi-au pierdut viaţa într-un presupus atac chimic lansat de forţele guvernamentale în localitatea Khan Sheikhoun, situată în nord-vestul teritoriilor controlate de rebeli în provincia Idlib, transmite BBC.

Liderii internaţionali au reacţionat după presupusul atac chimic, aruncând vina pe regimul sirian pentru sutele de morţi şi răniţi din Idlib.

Activiştii au anunţat că bilanţul atacului chimic a ajuns la 100 de morţi şi 400 de răniţi, după ce inclusiv un spital în care erau tratate primele victime a devenit ţinta unui raid aerian al forţelor al-Assad.

Ambasadorul Marii Britanii pe lângă ONU, Matthew Rycroft, a spus că acest atac chimic reprezintă o veste proastă pentru pacea din Siria.

Reuniunea de urgenţă a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite a fost convocată de către Franţa şi Marea Britanie.

Provincia Idleb, aflată în mare parte sub controlul unei alianţe între rebeli şi jihadişti, este vizată frecvent de atacuri aeriene ale regimului şi aviaţiei ruse. Ea a fost vizată, de asemenea, de raiduri ale coaliţiei antijihadiste conduse de Statele Unite.

Guvernul sirian dezminte că a folosit arme chimice într-un război care s-a soldat cu peste 320.000 de morţi începând din martie 2011. El a ratificat Convenţia cu privire la interzicerea armamentului chimic în 2013.

În octombire 2016, Consiliul de Securitate a primit un raport care conchide că armata siriană a comit un atac cu armament chimic şi anume clor, la Qmenas, în provincia Idleb, pe 16 martie 2015.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie