Imagini din timpul luptelor în care a murit un soldat din forţele speciale americane într-o confruntare cu luptători ai Statului Islamic VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jurnaliştii de la The Guardian au intrat în posesia unei înregistrări video în care cel puţin şase membri ai US Navy Seal şi mai mulţi luptători kurzi sunt atacaţi de teroriştii grupării Stat Islamic. Un militar american şi-a pierdut viaţa în confruntarea ce a avut loc săptămâna aceasta, în apropiere de oraşul irakian Tel Askuf, situat la 30 de kilometri de Mosul.

Înregistrarea a fost realizată cu telefonul mobil şi oferită celor de la The Guardian de un locotenent al forţelor kurde Peshmerga.

„Nu am armă”, spune, în înregistrare, unul dintre americani, după care un altul îi spune că are el una, iar un luptător kurd îi roagă să facă economie de gloanţe.

Alt luptator peshmerga întreabă: “Nu putem să cerem mai multe gloanţe pentru Ak-47 de la americani?"  

Locotenentul Saad, care a filmat o parte din confruntare, a spus că fără ajutorul militar american numărul victimelor ar fi fost mai mare. „Sunt, într-adevăr, foarte buni luptători”, a adăugat acesta.

După consultări cu Pentagonul, jurnaliştii de la The Guardan au blurat feţele membrilor Navy Seal.

Puşcaşul marin american ucis marţi în nordul Irakului a fost identificat drept Charlie Keating al IV-lea, din Arizona, nepotul unui fost om de afaceri celebru, relatează Fox News.

Guvernatorul de Arizona Doug Ducey a ordonat ca toate drapelele din stat să fie coborâte în bernă miercuri seara, în onoarea lui Keating.

Militarul avea 31 de ani şi a absolvit Academia Navală, înainte de a fi detaşat la baza de la Coronado, din California.

Keating era nepotul omului de afaceri Charles Keating Jr., aflat în centrul unui scandal de corupţie din 1989 în urma căruia cinci senatori americani au fost puşi sub acuzare.

Puşcaşul marin consilia forţele peshmerga, dar se afla la mai puţin de trei kilometri în spatele liniei frontului, în oraşul Tel Askuf, a anunţat purtătorul de cuvânt al Pentagonului Peter Cook, într-un comunicat.

Potrivit unui oficial din Departamentul Apărării a spus că militarul a fost ucis cu o armă de mână, probabil o puşcă AK-47.

”Desigur că este o pierdere de război. Vorbim de o pierdere foarte tristă”, a declarat marţi secretarul apărării, Ashton Carter, într-o conferinţă de presă de la Stuttgart.

Coaliţia internaţională a precizat că moartea a survenit ca urmare a focului inamic.

Ultimul deces survenit în rândul soldaţilor americani staţionaţi în Irak a avut loc în a doua jumătate a lunii martie, atunci când un militar a fost ucis de focul jihadiştilor Statului Islamic.

Trei soldaţi americani au fost ucişi până acum în luptele cu ISIS din Irak. Plutonierul major Joshua Wheeler este primul militar SUA care şi-a pierdut viaţa în octombrie 2015, în timpul unei operaţiuni de eliberare a ostatecilor ISIS.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima