Imaginea pe care administraţia Trump o are despre Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un document de informare a ultimei întâlniri dintre Trump şi Angela Merkel, obţinut de Deutsche Welle, scoate în evidenţă viziunea pe care Casa Albă o are în ceea ce priveşte Germania. Documentul se concentrează pe provocările demografice ale Germaniei şi include chiar şi câteva „curiozităţi” despre ţară.

„The Daily Economic Briefing”, întocmit de Consiliul consultanţilor pe probleme economice al preşedintelui american Donald Trump cu o zi înainte de a o primi pe Angela Merkel la Casa Albă, într-o reuniune mult aşteptată din luna aprilie, conturează o Germanie care pare a fi în aceeaşi linie cu imaginea negativă pe care liderul american o are despre ţară. 

„Germania are cel mai mare excedent de cont curent şi a doua cea mai îmbătrânită populaţie, cât şi una dintre cele mai scăzute rate de şomaj din Uniunea Europeană,” scrie în titlul-subliniat şi cu majuscule-documentului de două pagini, cu data de 26 aprilie, 2018.

Relaţii tensionate

Trump şi Merkel au avut o întâlnire cordială de lucru pe 27 aprilie. Reuniunea, mai prietenoasă decât alte întâlniri anterioare dintre cei doi, nu a dus în niciun fel la rezolvarea neînţelegerilor profunde dintre cei doi lideri, în special în ceea ce priveşte comerţul şi problemele economice.

Trump a atras atenţia în nenumărate rânduri asupra surplusului comercial mare cu Statele Unite, pe care Trump l-a legat de ceea ce el consideră cheltuieli de apărare slabe-mult sub ţinta NATO de 2 la sută din PIB.

După întâlnirea sa cu Merkel, Trump a reiterat faptul cp „toate statele membre trebuie să-şi onoreze angajamentul de 2 la sută şi chiar mult mai mult din PIB, pentru apărare. Este esenţial ca aliaţii noştri să crească procentul, pentru ca toată lumea să plătească partea sa.”

Documentul, despre care nu se ştia înainte, abordează şi problema politicii de imigraţie a Germaniei-un alt punct-cheie de dispută între Merkel şi Trump.

Criza demografică

„Vârsta populaţiei Germaniei prevestelte o criză demografică pe fondul imigraţiei în creştere,” potrivit Daily Economic Briefing.

În timp ce populaţia ţării îmbătrâneşte, „femeile germane nu au destui copii pentru ca populaţia să crească sau măcar să se menţină. În 2017, rata natalităţii era de 8,6 naşteri pentru 1.000 de rezidenţi. În 2016, 18, 6 milioane locuitori din Germania proveneau din familii de imigranţi,” se arată în document.

Curiozităţi despre Germania

Într-o secţiune intitulată „Lucruri interesante despre Germania”, economiştii de la Casa Albă au notat ceea ce li se pare ciudat în legătură cu ţara.

Lista include faptul că Germania ar fi fost prima ţară care a instituit „ora de vară”, că e ilegal să rămâi fără combustibil pe autostrăzile din Germania, că „Gluhwein” sau vinul roşu fiert este una dintre cele mai populare băuturi din Germania sau că ţara are peste 400 de grădini zoologice, mai multe decât orice alt stat din lume.

„Abordare ciudată”

Documentul oferă şi „o abordare relativ ciudată asupra economiei germane” a spus Jeffrey Anderson, profesor la Universitatea Georgetown şi fostul director al Centrului pentru studii germane şi europene a aceleiaşi universităţi. „Cred că e corect să spunem că documentul de informare alimentează îngrijorările lui Trump şi preconcepţiile legate de Germania.”

„Accentul pare a fi pus pe vulnerabilităţi, atât politice-nemulţumirea legată de excedentul de cont curent, cât şi structurale-trendurile demografice,care sunt, de fapt, ştiri vechi şi nu sunt unice pentru Germania.”

Mai mult, Anderson notează că viziunea unilaterală din document se extinde şi asupra comerţului. Nu se menţionează  investiţiile străine directe ale Germaniei în Statele Unite.

„Haios şi irelevant”

Anderson subliniază că SUA nu reprezintă partea care pierde în relaţia cu Germania, aşa cum s-ar deduce din document, ci beneficiază considerabil din faptul că Germania îi este partener economic.

Mark Hallerberg, decanul de la Berlin’s Hertie School pf Governance, spune că documentul nu reflectă în mod obiectiv relaţiile economice extinse dintre SUA şi Germania.

Nu numai că problema comerţului lipseşte din prezentare, spune el, dar „M-aş fi aşteptat la ceva despre investiţiile străine directe din ambele ţări.” În timp ce producătorii germani de automobile au o prezenţă puternică în SUA, „sectorul de tehnologie din SUA are interese în Germania.”

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere