IDF spune că a ucis un comandant important al Hamas în atacul asupra unei cafenele, soldat cu moartea a zeci de civili

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Forțele de apărare israeliene (IDF) susțin că l-au ucis pe comandantul forței navale a Hamas din nordul Fâșiei Gazei în atacul asupra unei cafenele aglomerate de la malul mării, soldat cu moartea a zeci de civili, relatează BBC.

Într-un comunicat emis duminică, Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au declarat că în urma bombardamentului asupra popularei cafenele al-Baqa din orașul Gaza, a fost ucis comandandantul Forței Navale a Hamas, Ramzi Ramadan Abd Ali Saleh, dar și adjunctul șefului unității de mortiere a Hamas, Hisham Ayman Atiya Mansour, și un alt luptător al Hamas

Saleh a fost o „sursă semnificativă de cunoștințe” în cadrul Hamas și a fost implicat în planificarea și desfășurarea „atacurilor teroriste maritime”, a precizat IDF.

Surse din Gaza au declarat anterior pentru BBC că au existat zvonuri că un comandant superior al Hamas se afla la cafenea la momentul atacului.

IDF a precizat că a luat măsuri „pentru a reduce riscul de a răni civilii”, dar nu a oferit detalii suplimentare cu privire la motivul pentru care atât de mulți palestinieni au fost totuși uciși în incident.

BBC a analizat 29 de nume ale persoanelor despre care presa a relatat că au fost ucise în atacul asupra cafenelei - cel puțin nouă erau femei, iar printre victime se află și copii și adolescenți.

Printre cei uciși se numără artiști, studenți, activiști sociali, o boxeră, un fotbalist și angajați ai cafenelei.

Personalul de la Spitalul Shifa, care a primit cadavre în urma atacului, a declarat că bilanțul acestuia, până joi, a ajuns la 40 de morți, inclusiv persoane care au murit din cauza rănilor și cadavre neidentificate.

Un oficial al spitalului a declarat că unele cadavre erau „bucăți” și că 72 de răniți au fost aduși acolo - mulți dintre ei suferind arsuri grave și răni semnificative care au necesitat intervenție chirurgicală.

Cafeneaua al-Baqa era populară în Fâșia Gaza și considerată unul dintre locurile pitorești și vibrante din teritoriu.

A rămas populară chiar și în timpul războiului, în special datorită conexiunii la internet  stabile, frecventată de studenți, angajați de la distanță și jurnaliști, printre alții.

IDF nu a răspuns direct la întrebările BBC cu privire la numărul mare al victimelor civile.

În declarația sa de duminică, IDF a precizat că va „continua să opereze împotriva organizației teroriste Hamas pentru a elimina orice amenințare la adresa civililor israelieni”, înainte de a preciza că „incidentul” este „în curs de analiză”.

Cel puțin 57.338 de persoane au fost ucise de la începutul războiului împotriva Hamas, potrivit ministerului sănătății din teritoriu, condus de Hamas.

Ofensiva Israelului în Fâșia Gaza s-a intensificat după armistițiul Israel-Iran în războiul de 12 zile, în timp ce SUA încearcă să medieze un armistițiu de 60 de zile.

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne