HRW nu este de acord cu interzicerea purtării vălului isalamic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Human Rights Watch, organizaţia de apărare a drepturilor omului, şi-a exprimat opoziţia faţă de interzicerea portului vălului islamic integral, în contextul în care Belgia este pe punctul de a vota o astfel de lege, transmite AFP. Franţa intenţionează să urmeze exemplul belgian în scurt timp.

Interdicţii de acest gen crează o situaţie în care toată lumea iese în pierdere, a declarat, într-un comunicat, Judith Sunderland, o cercetătoare de la HRW.

Ele violează drepturile celor care au ales să poarte acest văl şi nu le ajută în niciun fel pe cele care sunt obligate să o facă, a adăugat dna Sunderland, citată de AFP.

Deputaţii belgieni urmează în principiu să adopte joi în şedinţă plenară interdicţia totală a oricărui veşmânt care acoperă întreaga faţă cu excepţia ochilor, o măsură ce vizează, fără a le nominaliza explicit, vălurile islamice integrale precum burka sau niqab.

Proiectul de lege belgian, aprobat deja în unanimitate la 31 martie de Comisia parlamentară de interne, are în vedere întregul spaţiu public: în special străzile şi bulevardele, magazinele şi clădirile publice.

Promotorii săi îl prezintă drept o măsură ce vizează emanciparea femeii şi garantarea securităţii în spaţiul public, unde fiecare persoană trebuie să poată fi recunoscută. Liberalii francofoni, aflaţi la originea proiectului, mai văd în acesta şi un mesaj puternic la adresa islamiştilor.

Guvernul francez a anunţat miercuri că un proiect de lege ce vizează o interdicţie generală a portului vălului islamic integral în tot spaţiul public, nu numai în serviciile publice, ar urma să fie prezentat în mai.

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă