Hosni Mubarak, transferat la un spital militar pentru o radiografie craniană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte egiptean, Hosni Mubarak, a fost transferat miercuri seară, sub escorta poliţiei, la un spital militar din sudul oraşului Cairo, pentru o radiografie craniană, la o săptămână după ce s-a rănit în cabina de duş din închisoare, potrivit unei surse din securitate, citată de AFP.

Mubarak "a fost transferat din celula sa din aripa medicalã a închisorii Torali, în sudul Cairo, la spitalul militar Maadi, cu ajutorul unei ambulanţe (...) sub escorta forţelor de poliţie", conform sursei, aflatã sub anonimat.

În cursul zilei, ministrul adjunct de Interne responsabil cu închisorile, Mohamed Ibrahim, a declarat cã transferul fostului preşedinte a fost acceptat, precizând cã Mubarak se va întoarce în celula sa dupã realizarea radiografiei.

Cererea de transfer a fost efectuatã de cãtre familia şi avocaţii fostului preşedinte, care s-a rãnit sâmbãtã, alunecând în cabina de duş de la închisoare. Echipa sa medicalã a constatat "rãni la cap şi o contuzie în zona pieptului", conform unei alte surse din securitate.

Mubarak, în vârstã de 84 de ani, a condus Egiptul timp de trei decenii înainte de a demisiona, la 11 februarie 2011, sub presiunea protestelor masive care au durat 18 zile.

La 2 iunie, acesta a fost condamnat la închisoare pe viaţã pentru represiunea revoltei populare împotriva regimului sãu, care s-a soldat cu 850 de morţi. Tribunalul l-a acuzat cã nu a adoptat dispoziţiile necesare pentru a împiedica aceste morţi.

Starea de sãnãtate a lui Mubarak a început sã se înrãutãţeascã dupã arestarea sa la 2 iunie, surse din securitate vorbind despre o stare de depresie acutã, probleme respiratorii şi hipertensiune. La 11 iunie, a suferit o defibrilaţie dupã un stop cardiac.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța