Haos pe mai multe aeroporturi internaţionale din întreaga lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe aeroporturi internaţionale din întreaga lume se confruntă cu dificultăţi ca urmare a faptului că s-au înregistrat probleme la sistemele pentru îmbarcare, relatează huffingtonpost.com. Situaţia a provocat furia pasagerilor, ale căror curse au înregistrat întârzieri.

Potrivit sursei citate, sistemele de check-in au căzut simultan în cel puţin nouă aeroporturi.

Printre acestea se numără Charles de Gaulle din Paris, Schipol din Amsterdam, Gatwick din Londra, aeroportul din Zürich, cel din Palma de Mallorca, Reagan National Airport din Washington, Tambo International Airport din Johannesburg, Changi din Singapore şi aeroportul internaţional Baltimore-Washington.

Imediat, pasagerii care doreau să se îmbarce au postat mesaje pe reţelele de socializare prin care şi-au exprimat nemulţumirea.

O purtătoare de cuvânt a companiei Lufthansa, Neda Jaafari, a declarat pentru HuffPost că un sistem folosit de mai multe linii aeriene, numit Amadeus, a căzut pentru scurt timp. Ea a adăugat că situaţia a fost rezolvată şi că, cel puţin la nivelul operaţiunilor companiei sale, nu s-a înregistrat un impact major.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Southwest Airlines,  Chris Mainz, a confirmat cele spuse de reprezentanta companiei aeriene germane citate. 

„Amadeus confirmă că în timpul dimineţii ne-am confruntat cu o problemă de reţea care a cauzat o perturbare la nivelul unora dintre sistemele noastre. Ca urmare, clienţii s-au confruntat cu o perturbare a anumitor servicii“, a afirmat un purtător de cuvânt, adăugând că echipele tehnice au luat imediat măsuri pentru a remedia situaţia cât mai curând posibil, relatează internationalairportreview.com.

„Acţiunile sunt în desfăşurare, iar serviciile se reiau treptat“, a adăugat acesta, precizând că Amadaeus regretă neplăcerile create călătorilor.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani