Guvernul egiptean a demisionat la presiunea manifestanţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul egiptean a prezentat demisia Consiliului Suprem al Forţelor Armate, pe fondul protestelor de la Cairo şi din alte oraşe.

Mohamed Hijazi, purtătorul de cuvânt al Executivului aflat la putere din februarie, de la înlăturarea de la putere a fostului preşedinte Hosni Mubarak, a anunţat luni seară că pe fondul protestelor de la Cairo şi din alte oraşe guvernul egiptean a prezentat demisia Consiliului Suprem al Forţelor Armate.

"Cabinetul condus de Essam Charaf va continua să îşi îndeplinească în totalitate atribuţiile până când problema Guvernului va fi rezolvată" de Consiliul militar, precizează oficialul citat.

Consiliul Suprem al Forţelor Armate din Egipt (CFSA) refuză să accepte demisia Guvernului, informează Televiziunea publică egipteană, citată de AFP.

Mii de persoane protestează de trei zile în Piaţa Tahrir din Cairo, iar intervenţia forţelor de ordine s-a soldat cu moartea a cel puţin 24 de persoane, conform unui bilanţ revizuit în scădere, de la 33 de morţi.

Protestatarii cer demisia Consiliului Suprem al Forţelor Armate, suspectat de tendinţe dictatoriale. Egiptul va organiza începând din 28 noiembrie primele alegeri parlamentare după înlăturarea regimului Hosni Mubarak.

Mai multe pentru tine:
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie