Gata cu îmbrăţişările occidentale!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimele zile din 2010, autorităţile guvernamentale au decis să-şi arate muşchii după ce li le lansase o provocare: verdictul dat în procesul-farsă al lui Mihail Hodorkovski şi Platon Lebedev nu are legătură cu jurisprudenţa.

Lideri ai opoziţiei au fost arestaţi până la 15 zile din raţiuni strict politice. Cu toate acestea, audienţa inteligentă şi bine informată de la Davos i-a aplaudat entuziast lui Medvedev cuvintele frumoase despre modernizarea Rusiei şi dinamica dezvoltare democratic. Liderii business-ului mondial par să accepte jelaniile sale, că prea puţini ruşi îi înţeleg planurile măreţe, a căror îndeplinire ar fi fost împiedicată doar de oligarhii lacomi şi corupţi din anii 90.

Este evident că economia şi sistemul politic al Rusiei au nevoie disperată de modernizare. Dar activităţile tot mai opresive ale regimului fac exact opusul.

Contrar unor opinii, de când a preluat Medvedev preşedinţia, în 2008, retorica sa pro-democraţie nu s-a transformat în acţiuni democratice. Din contră. Alegerile au fost tot mai restricţionate şi mai falsificate. Apoi, războiul cu Georgia, permisiunea tot mai uşoară ca forţele armate să acţioneze peste hotare. Urmează tortura şi moartea în arest a avocatului Serghei Magniţki. Să nu uităm corupţia tot mai răspândită a poliţiei, opresiunea disidenţilor politici, presiunile făcute de Rusia asupra vecinilro prin tăierea gazului.

Îi conjurăm pe liderii occidental să înceteze flirtul cu conducătorii actuali ai Rusiei, un comportament care nu a adus niciun beneficiu Vestului şi care produce în Rusia impresia că sistemul lui Putin este unul decent, ca oricare altul din lumea democratică.

Liderii Vestului trebuie să înceteze să mai închidă ochii în faţa încălcării de către tandemul Putin-Medvedev a obligaţiilor internaţionale. Ca lideri ai opoziţiei democratice unite ruseşti, rugăm Vestul să înceteze să mai submineze cauza noastră şi să compromită exact principiile pe care este clădită societatea occidentală.

De Mihail Kasianov, Vladimir Milov, Boris Nemţov, Vladimir Rîjkov (lideri ai opoziţiei).

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate