Funeraliile lui Mohamed Merah vor avea loc în Franţa, după ce Algeria a refuzat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Funeraliile criminalului jihadist Mohamed Merah vor avea loc în Franţa "în următoarele 24 de ore", după refuzul Algeriei de a primi cadavrul său, "din motive de securitate", a anunţat joi un oficial religios, citat de AFP.

"Am fost însărcinat de familie cu organizarea funeraliilor în Franţa, în următoarele 24 de ore, în acord cu autorităţile, pentru că Algeria a refuzat să primească trupul lui Mohamed Merah invocând motive de securitate", a declarat Abdallah Zekri, reprezentantul rectorului Marii moschei din Paris.

Corpul islamistului francez de origine algeriană Mohamed Merah urma să fie transportat, joi după-amiază, la Alger, cu un zbor al companiei Air Algerie venind din Franţa, anunţase miercuri un membru al familiei acestuia în capitala Algeriei. Anterior, familia şi-a exprimat dorinţa ca tânărul să fie înhumat în Algeria.

Mohamed Merah, în vârstă de 23 de ani, a fost ucis joia trecută în cadrul intervenţiei poliţiştilor de la unitatea de elită RAID, în apartamentul său din Toulouse (sud-vest), după 32 de ore de asediu.

La 11, 15 şi 19 martie, acesta a ucis şapte persoane, dintre care trei paraşutişti, trei elevi şi un profesor de la o şcoală evreiască din Toulouse şi Montauban.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie