Frații Musulmani îl acuză pe emisarul Kofi Annan pentru masacrul de la Treimsa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul emisar ONU şi al Ligii Arabe pentru Siria, Kofi Annan Foto: Reuters

Fraţii Musulmani au lansat vineri acuzaţii la adresa emisarului special internaţional pentru Siria Kofi Annan, dar şi la adresa Iranului şi a Rusiei privind lipsa lor de reacție care, în opinia organizației islamiste, a permis masacrul comis joi la Treimsa, în centrul Siriei, transmite AFP.

„Nu considerăm că monstrul Bashar este singurul răspunzător de îngrozitoarea crimă (...) Kofi Annan, ruşii, iranienii şi alte ţări care pretind că apără pacea şi stabilitatea în lume sunt de vină deoarece păstrează tăcerea" în legătură cu situaţia din Siria, se menţionează într-un comunicat al organizaţiei, notează Agerpres, preluând AFP.

Violenţele comise joi la Treimsa (centrul Siriei) sunt similare „marilor masacre ale secolului", apreciază Fraţii Musulmani, care citează între altele masacrele de la Sabra şi Shatila (Liban, 1982) şi Srebrenița (1995).

La rândul său, opoziţia armată siriană a cerut Consiliului de Securitate al ONU să adopte o rezoluţie coercitivă împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad, care se confruntă de peste 16 luni cu o amplă mişcare de protest.

„Opriţi această nebunie care ameninţă unitatea Siriei, pacea şi securitatea în regiune şi în întreaga lume şi care necesită o rezoluţie urgentă şi tranşantă din partea Consiliului de Securitate în baza Articolului VII, care apără poporul sirian", insistă Consiliul Naţional Sirian (CNS), principala coaliţie a opoziţiei siriene.

Respectivul capitol prevede măsuri coercitive, de la sancţiuni economice la recurgerea la forţă, în caz de ameninţare la adresa păcii.

Peste 150 de persoane au fost ucise joi în atacul forţelor guvernamentale siriene asupra satului Treimsa, conform celui mai recent bilanţ furnizat de Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”