FOTO VIDEO „Soţia” Profetului Mohamed din filmul care a revoltat lumea arabă: Trebuia să fiu soţia lui George, nu a lui Mohamed

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anna Gurji, alături de regizorul peliculei „Inocenţa Musulmanilor”,  Basseley Nakoula FOTO: The Daily Mail

Actriţa Anna Gurji, originară din Georgia, care a jucat rolul soţiei Profetului Mohamed în filmul „Inocenţa Musulmanilor” care a revoltat lumea arabă şi care a generat un val de proteste la ambasadele americane din Orientul Mijlociu, a acceptat rolul fără să ştie scenariul va fi schimbat ulterior. Ea îl acuză pe regizorul filmului produs în SUA, Basseley Nakoula, că a păcălit-o.

Publicaţia britanică „The Daily Mail” scrie că Anna Gurji se simte trădată de regizorul peliculei „Inocenţa Musulmanilor”,  Basseley Nakoula, care a modificat scenariul după ce ea a acceptat rolul.

Gurji a declarat că, atunci când a semnat pentru participarea la film, ea trebuia să joace rolul soţiei unui personaj numit „George” şi că abia ulterior a aflat că numele fusese schimbat cu „Mohamed”.

Jucam rolul nevestei tinere a unui personaj numit George. Nu ştiam că George va fi schimbat în Mohamed (...) Mă simt trădată. Plâng de câteva zile", a precizat tânăra actriţă, într-o scrisoare trimisă scenaristului producţiei, Neil Gaiman.

„Vara trecută am participat la o audiţie pentru un film cu buget redus şi am primit rolul secundar. Producţia era despre o cometă care se prăbuşeşte în deşert şi despre lupta unor triburi antice pentru a dobândi puterile magice ale fragmentelor din cometă. Eu ar fi trebuit să mă numesc Hilary. Un an mai târziu, filmul a fost modificat fără permisiunea actorilor, replicile au fost schimbate total, iar pelicula s-a transformat într-o producţie anti-Islam. Chiar şi numele personajelor au fost schimbate. Personajul alături de care eram în film, George, a devenit din Mohamed”, scrie Anna Gurji în scrisoare adresată lui Neil Gaiman, cel care scrisese scenariul iniţial.

Scenaristul a postat pe site-ul personal mesajul tinerei, intitulată „O scrisoare la o actriţă speriată”.

Actriţa îşi mărturiseşte şi temerile privind reacţia musulmanilor: „Oamenii din Orientul Mijlociu vor da vina pe mine. Sunt catolică, aşa că s-ar putea să creadă că am ceva cu musulmanii”.

Anna Gurji spune că filmul trebuia să aibă multe efecte speciale, tocmai de aceea multe scene au fost filmate în faţa unui fundal verde. De altfel, toate scenele cu George au fost suprinse de camere pe fundal verde.

„Poate că sunt naivă, dar nu mi-a dat nimic de bănuit. Am dat probă, m-am dus şi mi-am citit replicile. Niciunul dintre noi nu ştiam că există un alt plan", a mai spus actriţa.

„Am acordat un interviu de două ore revistei americane «Inside Edition», timp în care nu m-am putut opri din plâns. Mă simt distrusă. Este dureros să vezi cum feţele noastre au fost folosite pentru a crea ceva atât de atroce fără ca noi să ştim”, a adăugat Anna Gurji.


FOTO: imdb.com

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare