FOTO VIDEO Armata israeliană, în mijlocul unui nou scandal. Imaginea care a stârnit indignare în întreaga lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un soldat israelian a fost filmat în timp ce imobiliza, sub ameninţarea armei, un băiat palestinian în vârstă de numai 11 ani, neînarmat, cu o mână în ghips. Copilul plânge în timp ce militarul îl ţine strâns de gât, iar sora lui trage disperată de soldat, încercând să-şi elibereze fratele mai mic.

Imaginile a fost surprinsă pe 28 august, în timpul unor proteste faţă de proiectul israelian de colonizare a satului Nabi Saleh din Cisiordania. Activiştii palestinieni organizează săptămânal, vinerea, astfel de manifestaţii, prin care îşi arată nemulţumirea faţă de construcţiile ridicate de israelieni în zona disputată. 

Clipul a fost ilmat chiar de tatăl copilului, care apoi l-a postat pe internet, transmite CNN. Bărbatul nu căuta însă să surprindă un asemenea abuz, ci filmează fiecare astfel de demonstraţie la care participă alături de familia sa, urcând apoi clipurile pe o platformă de activism numită Solidaritate pentru Nabi Saleh. 

Imaginile au devenit viral, strângând aproape trei milioane de vizualizări în mai puţin de 48 de ore. 

„Este foarte dificil pentru orice tată sau mamă să-şi vadă copilul aşa, atacat cu violenţă”, a declarat pentru CNN Bassem Tamimi, tatăl băiatului. În imaginile video apare şi sora băiatului, A'hed, care trage de soldat şi chiar îl muşcă de braţ, încercând să-l elibereze pe băiat. 

Armata israeliană a apărat însă faptele soldatului, motivând că persoane din mulţimea de protestatari au aruncat pietre spre militarii mobilizaţi acolo. „Forţele au decis să reţină unul dintre palestinienii care aruncau cu pietre”, a declarat un purtător de cuvânt al armatei pentru CNN. 

Acesta a adăugat că băiatul nu a fost arestat din comanda comandantului din teren, care a considerat că un astfel de pas ar conduce la escaladarea violenţelor. 

În urmă cu doi ani, în iulie 2013, Israelul şi Palestina au reluat negocierile pentru pace după trei ani de la ultima rundă de astfel de discuţii. Din nou, negocierile s-au încheiat în eşec din cauza lipsei unui acord privind operaţiunile de colonizare întreprinse de israelieni în Fâşia Gaza. Israelul a preluat controlul asupra Cisiordaniei în 1967, atunci când a luat şi Fâşia Gaza, pe care palestinienii o vor drept stat palestinian. 

Problema rămâne însă la fel de delicată, fără schimbări de poziţii - situaţie identică pentru toate chestiunile fundamentale în conflict precum graniţe, viitorul coloniilor evreieşti din Cisiordania, soarta refugiaţilor palestinineni şi statutul oraşului Ierusalim. 

Mai mult, războiul declanşat în vara lui 2014 de armata israeliană în Fâşia Gaza a dus tensiunile din regiune la un nou vârf. În noaptea de 17 spre 18 iulie, Israelul a trmis trupe terestre în Fâşia Gaza, după aproape două săptămâni de ofensivă navală şi aeriană. A fost prima ofensivă terestre pe scară largă după cea din 2008-2009, când şi-au pierdut vieţile peste 1.400 de oameni. 

După luni bune în care au refuzat să numească ofensiva „război”, susţinând că este, de fapt, „o operaţiune defensivă”, forţele israeliene au acceptat până la urmă termenul. Din cauza numărului mare de victime civile - din totalul de 2.200 de morţi, peste 1.500 erau civili - atât Israelul cât şi militanţii palestinieni au fost anchetaţi de o comisie specială a ONU pentru crime de război. Raportul elaborat conchide că existe dovezi care arată că ambele tabere au încălcat legislaţia internaţională şi pot fi acuzate astfel de crime de război.  

[<a href="//storify.com/elenadumitru/razboiul-din-fasia-gaza-2014" target="_blank">View the story "Războiul din Fâşia Gaza, 2014" on Storify</a>]

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”