FOTO Hillary Clinton bea bere şi dansează la Cafe Havana

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hillary Clinton, secretar de stat al Statelor Unite. a fost fotografiată în ipostaze mai puţin obişnuite pentru o persoană de rangul său.

Potrivit Reuters, Hillary s-a relaxat alături de o gașcă de prietene apropiate și de bodyguarzi după o zi obositoare în care l-a însoțit pe Barack Obama peste tot cu ocazia unui summit, The Summit of the Americas, care a avut loc în Cuba.

Odată cu lăsarea serii, ea a mers în faimosul Cafe Havana alături de prietenii ei unde a petrecut până în zori, așa cum au confirmat și oficialii din delegația americană, potrivit sursei citate.

Fotografiile au apărut pe internet acum câteva ore iar presa internațională le-a publicat imediat. Din partea lui Hillary nu a fost obținută deocamdată nicio reacție în legătură cu aceste imagini.

VEZI AICI MAI MULTE IMAGINI

Mai multe pentru tine:
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
Persoanele care donează celule stem nu mai trebuie să plătească CASS timp de 10 ani, anunță președintele CNAS
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor
O dulce poveste lipovenească în episodul 2 al seriei „Portret gastronomic local”: „La Grisha” și Tortul Medovik
Estonia cere activarea articolului 4 din Tratatul NATO în urma incursiunii rusești. Este a doua oară într-o săptămână
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO