FOTO Eva Peron: Legenda continuă chiar şi după 60 de ani de la moartea ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eva Peron, fosta Primă Doamnă a Argentinei, a murit în urmă cu 60 de ani, însă încă influenţează viaţa a mii de argentinieni, care continuă să-i evoce imaginea şi acţiunile. 

Multe familii din Argentina au o poveste de spus despre Evita, o tânără femeie provenită dintr-o familie săracă, dar care a ajuns a doua soţie a preşedintelui Juan Peron, relatează BBC News. 

Am văzut-o în liftul de la Congres şi mi-a dat mâna. I-am spus că înseamnă totul pentru mine”, îşi aminteşte Clementina Beba Gill, în vârstă de 88 de ani. Gill a lucrat cu Evita la campania pentru acordarea dreptului de vot femeilor, în anii '40.

Dar nu toată lumea o susţinea pe Evita. Pentru mulţi dintre oamenii din armată, din clasele de mijloc şi din cele superioare, ea a întruchipat populismul antidemocratic, cineva care se folosea de poziţia ei de Prima Doamnă pentru a-şi urma propriile ambiţii. 

„În familia mea, aproape toată lumea era împotriva regimului Peron, aşa că Evita era văzută ca o soţie capricioasă de dictator”, a declarat sociologul Florencia Lajer. „Din ceea ce am auzit din familie, «peronismul» era sinonim cu demagogia şi corupţia”, a adăugat aceasta. 

„Bunica mea, încă mai vorbeşte despre Evita cu lacrimi în ochi, afirmând că ea a fost singurul politician căruia i-a păsat de oameni. Personal, nu o văd pe Evita ca pe un model de urmat. Într-adevăr, a avut o influenţă importantă pentru femeile din ţara mea, dar nu sunt sigură că ea a ţinut într-adevăr la oameni sau dacă s-a folosit de ei în scopuri politice”, a declarat  Mariana Marcaletti, în vârstă de 27 de ani. 

Santiago Regolo, un cercetător de la Muzeul Eva Peron din Buenos Aires, a auzit păreri contrastante. Bunica lui considera că îi datorează cariera de profesoară Evitei, pentru că a finanţat construcţia de şcoli. Bunicul său a participat la răsturnarea preşedintelui Peron, prin lovitura militară de stat din 1955.

„Mama nu l-a iertat niciodată pe tatăl ei că a participat la acea lovitură şi chiar s-a instalat o distanţă între ei. Nici măcar după ce a murit, ea nu l-a iertat”, a precizat Santiago Regolo.

De unde a pornit şi unde a ajuns

Maria Eva Duarte de Peron a crescut în sărăcie, într-o zonă rurală din Argentina şi a plecat la Buenos Aires pentru a deveni de actriţă. Câţiva ani mai târziu, l-a întâlnit pe colonelul Juan Domingo Peron, cu care s-a căsătorit în 1945, iar un an mai târziu acesta a fost ales preşedinte. 

În calitate de Prima Doamnă, Evita a promovat o gamă largă de proiecte, inclusiv construirea şcolilor şi a spitalelor pentru copii. A militat, de asemenea, pentru obţinerea unor condiţii mai bune pentru muncitori şi pentru săraci.  

Eleganţă şi distincţie 

Victoria Soroa avea opt ani când a fost invitată, cu un coleg de şcoală, la rezidenţa familiei Peron, la o petrecere. „Era foarte drăguţă”, povesteşte Victoria Soroa. „Îmi amintesc părul ei blond tot timpul legat într-un coc strâns. Era şi foarte frumos îmbrăcată. Parcă eram într-un castel. Era un privilegiu să o întâlneşti chiar dacă nu erai de acord cu metodele ei”, a mai adăugat Soroa. 

Coafura Evitei a devenit un simbol. Stilul ei vestimentar era inspirat din moda haute couture de la Paris şi de designeri internaţionali de vârf. Rochiile strânse pe corp ale casei de modă Dior erau preferatele ei. 

Criticii au pus la îndoială pasiunea ei pentru moda de bun gust, însă mulţi dintre nevoiaşi i-au văzut frumuseţea ca pe o sursă de inspiraţie. 

În Muzeul Evita din Palermo, un cartier elegant din Buenos Aires, se găsesc acum rochiile ei de bal, portretele şi diverse suvenire. Muzeul se află într-un conac ce a fost, cândva, un refugiu înfiinţat de Evita pentru mamele singure. 

Influenţa Evitei nu s-a sfârşit odată cu moartea sa din 1952, şi astăzi moştenirea ei fiind o prezenţă reală, politic şi cultural. 

Comparaţiile dintre actualul preşedinte argentinian, Cristina Fernandez de Kirchner, şi Eva Peron sunt frecvente. Unii susţin, însă, că oratoria vibrantă şi preferinţele asupra modei sunt singurele asemănări dintre cele două femei. 

Apartenenţa la clasa de mijloc a preşedintelui Fernandez este total diferită de începuturile sărace şi rurale ale Evei Peron. 

„Astăzi avem un preşedinte care rivalizează cu Evita. Este greu de imaginat ca o femeie ar fi putut deveni preşedinte dacă nu exista Evita”, a afirmat Santiago Regolo. 

Pentru a comemora 60 de ani de la moartea Evitei, preşedintele Cristina Fernandez a aprobat ca pe bancnota de 100 de pesos (contravaloarea a 20 de dolari) să apară chipul Evitei.

„Cred că acest proiect de lege este un tribut pe care îl datorăm şi o metodă să corectăm greşelile de până acum. Nu am lansat bancnota pentru că Eva a fost perfectă şi nici pentru că este considerată o sfântă. Dimpotrivă, ceea ce a făcut-o importantă şi de neuitat este faptul că era o femeie provenită dintr-un sat sărac care a avut norocul să întâlnească un om şi poporul", a declarat preşedintele Argentinei.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete