FOTO Avion dispărut Indonezia. Primele imagini cu aeronava companiei AirAsia, pe fundul Marii Java

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipele de căutare au găsit încă o secţiune din avionul AirAsia, prăbuşit în timp ce efectua un zbor între Indonezia şi Singapore, la sfârşitul lunii decembrie, potrivit „The Guardian”.

Autorităţile şi-au exprimat optismul odată cu găsirea cozii avionului şi speră că vor recupera şi cutiile negre ale zborului QZ8501.

Coada avionului, pe care se poate observa o parte din logo-ul AirAsia, a fost detectată cu ajutorul unui sonar, miercuri dimineaţă, a declarat şeful operaţiunilor de căutare şi salvare, Bambang Soelistyo. 

Scafandri care au ajuns la faţa locului au reuşit să facă poze cu epava avionului. În coada avionului Airbus 320-200 sunt plasate cutiile negre, care înregistreaza datele despre zbor. Însă, până în prezent, gasirea acestora nu a fost confirmată.

„Inteleg ca o parte din coada avionului a fost gasita. Daca este partea potrivita, atunci cutiile negre ar trebui sa fie acolo”, a declarat şi CEO-ul AirAsia, Tony Fernandes, informează „The Guardian”.

Secţiune a avionului prăbuşit în Marea Java. FOTO: Getty Images

Echipele de cautare au început acţiunile de identificare a locului unde a căzut avionul din 28 decembrie, ziua in care zborul QZ8501 a disparut de pe radare cu 162 de oameni la bord. 

Până în prezet, anchetatorii au mai gasit şi alte părţi din avion, însa nu atat de importante ultima secţiune identificată.

În cele 11 zile de căutari de la momentul prăbuşirii avionului au fost recuperate 40 de cadavre.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG