Fostul vicepreşedinte al Irakului în timpul regimului lui Saddam Hussein a fost capturat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mâna dreaptă a lui Saddam Hussein, fostul vicepreşedinte irakian Izzat Ibrahim al Douri, unul dintre cei mai căutaţi insurgenţi din Irak, a fost capturat în cadrul unei operaţiuni desfăşurată de forţele irakiene şi cele americane, informează ABC.es.

Izzat Ibrahim Al-Duri a fost vicepreşedintele Consiliului comandamentului revoluţiei irakiene şi cel mai căutat insurgent irakian, autorităţile punând o recompensă de 10 milioane de dolari pentru capturarea sa, potrivit cotidianului Hindustian Times, citat de ABC.es.

În vârstă de 66 de ani, Al-Duri se ascundea într-o peşteră aflată la nord-est de Bagdad, în provincia Diala, regiune ocupată de organizaţia teroriată al-Qaeda, potrivit Ria Novosti. În cadrul operaţiunii, trupele irakiene şi americane au confiscat numeroase documente importante.

În ultimul timp au mai fost vehiculate informaţii privind arestarea sau moartea sa, dar au fost dezminţite de fiecare dată.

Alături de Saddam Hussein

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”