Fostul președinte chilian Sebastian Pinera a murit într-un accident de elicopter

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul președinte din Chile, Sebastian Pinera, a murit, marți, într-un accident de elicopter, în sudul țării, a anunțat țării, a anunțat site-ul local de știri La Tercera, citat de Reuters, scrie Agerpres.

Sebastian Pinera FOTO: photocosmos1/Shutterstock

Surse din cadrul autorităților citate de La Tercera au indicat că în elicopter se aflau patru persoane şi trei au fost „găsite de către primii salvatori”.

Agenţia naţională pentru gestionarea dezastrelor din Chile, SENAPRAD, a confirmat că un elicopter s-a prăbuşit în oraşul Lago Ranco aflat în sud şi că o persoană și-a pierdut viața iar alte trei au fost rănite. Guvernul nu a menţionat imediat identitatea persoanelor aflate la bordul aparatului de zbor.

Mai multe pentru tine:
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort