Forţele irakiene, echipate cu aeronave şi elicoptere ruseşti. Guvernul de la Bagdad, nemulţumit de reacţia SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aeronavele de vânătoare Suhoi sunt produse în Federaţia Rusă

Guvernul irakian a primit cinci avioane de vânătoare Suhoi Su – 25 din partea Federaţiei Ruse, ca sprijin în lupta împotriva extremiştilor islamici care au cucerit mai multe oraşe importante din ţară, informează publicaţia israeliană Haaretz.

Ministerul Apărării de la Bagdad a anunţat că aeronavele vor putea fi utilizate în luptă în următoarele trei – patru zile, fiind prima serie dintr-o asistenţă militară obţinută de la Moscova. Avioanele sunt la mâna a doua, iar achiziţionarea lor a avut loc din cauza unei neînţelegeri a guvernului irakian cu Washigtonul.

Potrivit corespondentului Al Jazeera la Bagdad, Imran Khan,  Statele Unite a promis că va oferi Bagdadului 34 de avioane de vânătoare F-16, însă acestea au întârziat să apară, astfel că guvernului lui Maliki a devenit frustrat de această situaţie şi a comandat aeronave Suhoi din Rusia.

Jurnalistul Al Jazeera a declarat că există deja probleme tehnice în folosirea avioanelor deoarece „irakienii au rachete americane Hellfire care sunt incompatibile cu noile aeronave ruseşti Suhoi“.

Premierul irakian Nouri al-Maliki a declarat săptămâna trecută pentru BBC că guvernul său a încheiat un acord cu Rusia şi Belarus pentru achiziţionarea de avioane de vânătorare, în valoare de 500 milioane de dolari. Maliki a criticat Statele Unite pentru că au întârziat să livreze avioanele F-16 promise.

Vineri, comandantul Forţelor Aeriene Irakiene Hameed al-Maliki a confirmat şi semnarea unor contracte pentru achiziţionarea unor elicoptere ruseşti MI-35 şi M-28, în cel mai scurt timp, pentru a contracara atacurile insurgenţilor jihadişti.

Un expert rus, citat de agenţia Lenta.ru, susţine că Irakul a primit de asemenea şase avioane Suhoi Su-30, informează Haaretz. Autorităţile nu au confirmat acest zvon.

Irakul se confruntă cu o puternică ofensivă jihadistă a mişcării teroriste SIIL pe teritoriul său. 

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă