Forțe de securitate Hamas, pe străzile din Gaza după intrarea în vigoare a armistițiului. Conducerea civilă i-a trimis o scrisoare lui Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenți ai aparatului de securitate internă al Hamas, însărcinați cu menținerea ordinii în enclava palestiniană, și-au făcut apariția pe străzi la doar câteva ore după intrarea în vigoare a armistițiului în Fâșia Gaza, potrvit unor fotografii făcute publice vineri de presa afiliată grupării islamiste, relatează Times of Israel.

Imaginile cu prima apariție publică a unor forțe de ordine înarmate de la armistițiul precedent, în ianuarie, sunt probabil menite să transmită mesajul că Hamas rămâne forța dominantă în enclavă, după doi ani de ostilități, notează publicația israeliană.

Cu toate că Hamas a fost de acord să-i elibereze pe cei 48 de ostatici rămași la începutul săptămânii viitoare, a respins alte elemente ale planului de pace propus de SUA, care au fost amânate pentru următoarele etape ale negocierilor, așteptate după finalizarea schimbului de ostatici și prizonieri.

Acestea includ dezarmarea sa și excluderea grupării de la orice rol în gestionarea postbelică a Fâșiei Gaza. Hamas a insistat să fie lăsată păstreze cel puțin o parte din arme atât timp cât conflictul mai amplu cu Israelul este în desfășurare.

În același timp, cu toate că a acceptat să cedeze controlul asupra guvernării teritoriului unui comitet independent de tehnocrați palestinieni, insistă, de asemenea, să rămână parte a dialogului politic național.

Israelul controlează în continuare peste 50% din Fâșia Gaza după ce a început vineri să se retragă la liniile convenite în armistițiu. Trupele vor rămâne în aceste poziții și după eliberarea ostaticilor săptămâna viitoare,  retragerile ulterioare fiind condiționate de dezarmarea Hamas și crearea unei forțe internaționale de stabilizare, a cărei înființare ar putea dura luni de zile.

Oficialii locali din Gaza i-au mulțumit lui Trump și l-au invitat să viziteze enclava

Vizibilitatea forțelor de securitate Hamas a venit pe fondul unei rare manifestări publice de recunoștință din partea conducerii civile a Gaza.

Un grup de oficiali locali, conduși de Iyad Abu Ramadan, șeful Camerei de Comerț din Gaza, i-a trimis vineri o scrisoare președintelui american Trump, în care i-a mulțumit pentru concretizarea unui armistițiu, invitându-l să viziteze Fâșia Gaza.

„Dorim să ne exprimăm sincera recunoștință pentru conducerea și angajamentul dumneavoastră neclintit de a pune capăt războiului din Gaza... Eforturile dumneavoastră ne-au redat cel mai vital lucru - speranța”, se arată în scrisoare.

Printre cei care au semnat scrisoarea s-au numărat Yahya al-Sarraj, primarul orașului Gaza; economistul Soufian Odeh, dar și alte personalități din mediul de afaceri și mediul academic.

Oficialii solicită, pe lângă reconstrucția Fâșiei, înființarea unui stat palestinian independent, în conformitate cu rezoluțiile ONU.

„Am fi profund onorați să vă primim în Gaza pentru a fi martor la rezistența poporului nostru și la reînnoirea la care a contribuit leadership-ul dumneavoastră.”

Israelul se pregătește pentru eliberarea ostaticilor

Conform acordului de încetare a focului, Hamas va elibera toți ostaticii rămași, vii sau morți, în schimbul a 250 de deținuți din închisorile israeliene și a 1.700 de locuitori din Gaza reținuți de IDF.

Președintele american Donald Trump a anunțat inițial familiile ostaticilor că toți ostaticii vor fi eliberați luni. Ulterior a revenit asupra formației, informând reporterii că probabil aceștia nu vor eliberați mai devreme de marți.

„S-ar putea întâmpla în orice zi de acum încolo”, a declarat vineri un înalt oficial israelian.

Israelul a solicitat ca toți ostaticii să fie eliberați într-o singură etapă, dar există și posibilitatea ca eliberarea să aibă loc în mai multe etape.

Dacă Hamas nu eliberează toți ostaticii până luni la prânz, Israelul va considera că este o încălcare a acordului de încetare a focului și va răspunde corespunzător.

Hamas le-a spus mediatorilor că este posibil să nu poată recupera toate cadavrele ostaticilor, întrucât o parte dintre combatanții care știau unde se află rămășițele acestora au fost între timp uciși.

Potrivit Biroului Prim-ministrului, ofițerul de securitate al guvernului, Gal Hirsch, a discutat vineri cu șeful Crucii Roșii din Israel, Julien Lerisson, pentru a coordona primirea și îngrijirea ostaticilor.

În plus, IDF și-a extins baza din Re'im pentru a gestiona controalele de sănătate fizică și mentală și reuniunile cu familiile. Cei care au nevoie de îngrijiri medicale urgente vor fi transportați cu elicopterul la spital.

Trupurile ostaticilor uciși vor fi luate în primire de trupele din Gaza, și va avea loc o ceremonie în onoarea lor, condusă de un rabin militar. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate