Fiind inculpat pentru fapte grave, fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak rămâne în arest preventiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hosni Mubarak, fostul preşedinte al Egiptului FOTO Reuters

Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak rămâne în detenţie deşi a câştigat un proces prin care contesta măsura arestării preventive, anunţă televiziunea publică egipteană, citată de CNN.

Ministerul Informaţiilor susţine însă că deocamdată nu a fost luată nicio decizie de către justiţie.

Potrivit Televiziunii publice, o instanţă de apel a acceptat cererea lui Mubarak de eliberare. Însă procuririi au cerut menţinerea în arest preventiv a fostului preşedinte pentru că este suspect şi inculpat în dosare aflate pe rol.

Mubarak se află în detenţie într-un caz privind reprimarea protestelor în cadrul revoltei din anul 2011, care a condus la înlăturarea sa de la putere.

Avocaţii lui Mubarak ceruseră eliberarea acestuia în contextul în care procesul prin care a fost condamnat la închisoare pe viaţă a fost reluat. Dar procurorii susţin că fostul preşedinte trebuie ţinut în detenţie dat fiind că este în continuare pus sub acuzare pentru fapte grave.

Sistemul judiciar egiptean permite deţinerea suspecţilor timp de cel mult doi ani în cursul unui proces, dar extinderea detenţiei preventive perioade scurte. Termenul de doi ani a expirat de curând, dar detenţia a fost prelungită sâmbătă 15 zile.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor