Fidel Castro îşi lanseză primul volum de memorii/ Economia cubaneză, pe mâinile armatei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Militarii administrează agenţii de turism, ferme agricole, companii din industria mineritului şi întreprinderi care produc arme sportive şi de vânătoare pentru export. Fidel Castro se pregăteşte să-şi lanseze primul volum al memoriilor, într‑un moment în care economia ţării este controlată de armată.

Mai citeşte şi:

VIDEO Profeţiile apocaliptice ale lui Fidel Castro: război nuclear

„Cuba se află într-o situaţie critică. Pot să spun că, după anii 1933 şi 1934, suntem în cea mai grea situaţie pe care a cunoscut-o vreodată ţara noastră", susţinea recent cubanezul Carmelo Mesa Lago, profesor de economie la Universitatea din Pittsburg. Problemele au început la nici un an de la retragerea lui Fidel Castro, după o intervenţie chirurgicală, în 2006. Sistemul economic a început să dea semnale de alarmă, dar fratele fostului preşedinte, Raul Castro, nu a luat măsuri imediate, scrie „Le Figaro".

Astfel că în 2008 ţara a fost pe punctul de a intra în incapacitate de plată, pe fondul scăderii preţului la nichel - principalul produs de export al Cubei - şi a creşterii preţului la produsele importate. Pe fondul discrepanţei tot mai mari dintre importuri şi exporturi, deficitul comercial a atins un nivel record de 11 miliarde de dolari. În faţa acestei situaţii, Guvernul a trebuit să ia măsuri dure, reducând cu 50% volumul importurilor şi pe cel al investiţiilor. De haosul economic a profitat armata care a pus mâna pe sectoarele cele mai profitabile: turismul şi industria mineritului. Fost şef al forţelor militare, Raul Castro a închis ochii la preluarea treptată a frâielor economice de către armată.

Idei de la americani

Implicarea militarilor în activităţi economice este mai veche. Ea a început la scurt timp după căderea URSS. Fără ajutoarele generoase ale fraţilor sovietici, militarii s-au trezit cu tăieri masive de buget şi a trebuit să se ajute singuri. Armata a recurs la administrarea de ferme pentru a-şi hrăni soldaţii şi la conducerea de fabrici pentru a face rost de arme şi de alte echipamente. „Am fost nevoiţi să prestăm diverse activităţi în construcţii, agricultură şi transporturi", mărturiseşte generalul Urbelino Betancourt Cruces.

Întreprinderea "Ernesto Che Guevara" este una dintre cele 20 de fabrici deţinute de armată. Pe lângă echipamente militare, aici sunt produse şi arme pentru probe sportive şi pentru vânâtoare care sunt exportate în întreaga lume. Fabrica e condusă de 30 de militari şi are peste 3.000 de angajaţi.

Tot militarii au făcut din "Gaviota" una dintre cele mai profitabile agenţii de turism. După preluarea ei de către armată, agenţia a construit hoteluri şi restaurante noi pentru atragerea turiştilor străini. Explicaţia pentru implicarea cu succes a militarilor în afaceri stă în vizitele pe care aceştia le-au făcut, la mijlocul anilor ‘80, în ţările occidentale. Aici, ei au luat contact cu diverse idei, în special ale economiştilor americani, pe care le-au pus în practică atunci când s-a ivit ocazia.

Acum însă, armata trebuie să ia parte la reformarea sistemului economic fără a provoca tensiuni sociale. Anunţul de săptămâna trecută privind concedierea unui milion de angajaţi în următorii cinci ani este doar începutul unei asanări economice dureroase. Încă o dată, un ajutor important ar putea veni de la americani, prin ridicarea treptată a embargoului.

Aşteptări înşelate

Cubanii au aşteptat cu sufletul la gură ca Raul Castro să anunţe o serie de reforme economice, în cadrul manifestărilor prilejuite de Ziua Naţională a Cubei (26 iulie). Preşedintele însă nu a ţinut nici măcar un discurs, lăsându-l pe vicepreşedintele José Ramón Machado Ventura să ia cuvântul.

Memoriile lui Fidel Castro

„Victoria strategică" este numele primul volum al memoriilor lui Fidel Castro (83 de ani), care va apărea în primele zile ale acestei luni. În 25 de capitole, fostul preşedinte va rememora campania gherilelor sale împotriva armatei lui Fulgencio Batista, în munţii Sierra Maestra, în 1958. Cu ajutorul hărţilor, al fotografiilor şi al diagramelor, Castro le reaminteşte concetăţenilor cum un număr mic de rebeli a reuşit să înfrângă armatele dictatorului, alungat de la putere un an mai târziu.

Potrivit „The Guardian", Fidel Castro nu a cedat la insistenţelor editurii de a condimenta un pic amintirile, acceptând doar să scrie câteva rânduri despre copilăria sa. Neobosit, „El Lider Maximo" s-a apucat deja de al doilea volum, „Contraofensiva strategică finală".

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie