Familia Bin Laden a câştigat contracte pentru modernizarea unui aeroport din Arabia Saudită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conglomeratul industrial Bin Laden Group a obţinut două contracte, în valoare de 27 miliarde de riali (7,2 miliarde de dolari), pentru modernizarea Aeroportul Internaţional "Regele Abdulaziz" din oraşul Jeddah, potrivit agenţiei locale SPA, citată de Reuters.

Contractul obţinut de grupul controlat de familia Bin Laden, din care face parte şi teroristul Osama Bin Laden, liderul organizaţiei Al-Qaeda, este pentru prima fază de dezvoltare care vizează ca aeroportul să înregistreze anual 30 de milioane de pasageri.

Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol din OPEC (Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol), intenţionează să inveastească sume importante în modernizarea infrastructurii aeriene. Autorităţile de la Riad se aşteaptă la dublarea numărului de pasageri care tranzitează aeroportuile ţării în următorii zece ani, la 60 milioane de presoane.

Grupul Bin Laden a fost înfiinţat în 1931 de şeicul Mohammed Bin Laden Sayyid. Acesta a avut de-a lungul vieţii 22 de neveste şi 53 de copii, între care şi Osama Bin Laden.

În 2002, valoarea companiei era estimată la cinci miliarde de dolari, având 35.000 de angajaţi în întreaga lume

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului