Experţi de la ONU şi Pentagon îl contrazic pe Trump: Statul Islamic nu a fost înfrânt cu adevărat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Membri ai forţelor irakiene şiite expun muniţie care a fost confiscată de la Statul Islamic în timpul unei operaţiuni militare în sudul oraşului Samara, la nord de Bagdad FOTO EPA-EFE/ Murtaja Lateef

Gruparea teroristă Statul Islamic (SI), care şi-a autoproclamat un califat în teritorii din Irak şi Siria, nu a fost înfrântă cu adevărat, iar reapariţia sa, sub acest nume sau altul, este doar o chestiune de timp, avertizează oficiali şi experţi, potrivit AFP.

Contrazicându-l pe preşedintele american Donald Trump, care susţine că organizaţia jihadistă a fost înfrântă, rapoarte recente ale unor grupuri de reflecţie, ONU, dar şi Pentagon prezintă o organizaţie cu siguranţă privată de o aşezare teritorială şi trecută în clandestinitate, dar care este activă în continuare, dispunând de mii de combatanţi, de milioane de dolari şi de o reţea de propagandă şi susţinere mondială.

Într-un raport intitulat ”Nu vorbiţi despre o întoarcere: persistenţa Statului Islamic”, cabinetul de analiză Soufan Center apreciază că ”SI este în viaţă şi sănătos în Irak şi în Siria”.

”Este clar că SI este în măsură să-şi menţină insurecţia într-un viitor previzibil”, scrie Soufan Center. "Nu se pune problema întoarcerii sale în Irak şi Siria: gruparea şi membrii ei nu au plecat niciodată de acolo”.

Pierderea treptată a teritoriului pe care-l controla, în faţa unei coaliţii internaţionale supraputernice, nu a fost dublată de o fugă sau o demobilizare a combatanţilor săi, ci de o dispersare, de o trecere în clandestinitate, favorizate de proasta guvernanţă a zonelor eliberate, retragerea forţelor americane şi disensiuni în rândul adversarilor săi.

Într-un raport făcut public marţi, inspectorul general al Pentagonului apreciază că ”chiar dacă şi-a pierdut «califatul» teritorial, SI şi-a consolidat capacităţile insurecţionale în Irak şi şi-a reluat activităţile în Siria în acest trimestru”.

SI a putut ”regrupa şi susţine operaţiuni” în aceste două ţări, în parte pentru că forţele locale ”rămân incapabile să menţină operaţiuni pe termen lung, să efectueze operaţiuni simultan sau să păstreze teritoriul pe care l-au eliberat”, adaugă inspectorul.

Donald Trump anunţând sfârşitul Statului Islamic

Subminarea autorităţii

Într-un raport ce datează de la jumătatea lui iulie, Consiliul de Securitate al ONU apreciază, la rândul său, că ”SI se adaptează, se consolidează şi creează condiţiile unei eventuale resurgenţe în bastioanele sale din Irak şi Siria”.

”Procesul este tot mai avansat în Irak, unde se află liderul său Abu Bakr al-Baghdadi şi majoritatea conducătorilor săi”, adaugă experţi de la ONU.

Zone gri există atât în Irak, cât şi în Siria, prost controlate de către autorităţi, în care celule SI au putut să se reconstituie, notează autorii acestor rapoarte.

În alte părţi, celule clandestine au recurs la asasinate ţintite, atentate, ambuscade, răpiri, ameninţări, cu scopul de a-şi slăbi inamicii.

O campanie de incendiere a recoltelor s-a desfăşurat în această varăîn mai multe regiuni, cu scopul de a submina puteri locale şi a le demonstra incapacitatea de a controla şi reconstrui zonele devastate de război.

Deturnând sloganul SI ”Menţinere şi extindere”, grupul de reflecţie Rand Corp şi-a intitulat raportul, apărut săptămâna trecută, ”Revenire şi extindere?”.

Potrivit experţilor de la Rand, care au studiat ”finanţele şi perspectivele Statului Islamic după Califat”, gruparea ar putea să dispună în continuare de o comoară de război de peste 400 de milioane de dolari, ascunsă sub o multitudine de forme diferite şi clandestine, în Siria, în Irak şi în ţările vecine.

”Dacă SI prevede o întoarcere, aşa cum credem noi că este cazul, gruparea va ţine la venituri care merg: diversificarea ”portofoliului său financiar pentru a dispune de finanţări fiabile şi stabile”, apreciază Rand.

”Gruparea a fost dată deja ca învinsă”, adaugă aceşti experţi. ”Talentul său de a se finanţa prin activităţi criminale se va dovedi util: membrii săi voi răpi, ucide, viola, trafica, pentru a-şi procura banii necesari supravieţurii”.

Într-o înregistrare video postată duminică de oragnul său de propagandă Amaq, a doua înregistrare video după înfrângerea sa militară din martie, SI a ameninţat să-şi intensifice ”lupta” împotriva coaliţiei conduse de Statele Unite şi aliaţii săi kurzi.

”Focul bătăliei între noi şi ei a fost reaprins şi va creşte”, ameninţă SI, pe fundalul imaginilor unoe execuţii.

Mai multe pentru tine:
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Grindeanu îi cere lui Bolojan să retragă numirea Oanei Gheorghiu ca vicepremier: „Pentru a evita să compromitem relația cu SUA”
Un important lider republican îi spulberă speranțele lui Trump pentru un nou mandat în 2028: „Nu văd o cale pentru asta”