Experţi americani: Reţeaua teroristă Statul Islamic poate deveni foarte periculoasă în Africa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un militar camerunez mobilizat în lupta împotriva mişcării Boko Haram FOTO AFP

Cele două grupări afiliate organizaţiei teroriste sunnite Statul Islamic (SI) din Africa, una în Libia şi cealaltă în Nigeria, ar putea prezenta un pericol major pentru continentul african dacă ele vor reuşi să se apropie şi să-şi intensifice cooperarea, estimează experţi americani.

Pentru moment, rebelii islamişti libieni care au jurat credinţă Statului Islamic şi gruparea nigeriană Boko Haram, care s-a redenumit în martie „Statul Islamic din provincia Africa de Vest“, nu fac schimb decât de laude în mediul virtual în legătură cu numărul combatanţilor şi armele pe care le deţin, însă, estimează experţi americani, dacă vor trece la o „viteză superioară“, capacitatea lor distructivă în întreaga regiune ar fi considerabilă, relatează agenţia AFP, potrivit Agerpres.

„Ei ar putea de exemplu să decidă asupra cărui loc să se concentreze în fiecare dintre obiectivele lor locale şi vor începe să vizeze interesele occidentale din zonă“, a explicat Michael Shurkin, un fost analist al CIA şi specialist în Africa de la centrul de analiză Rand Corporation. „Boko Haram ar putea încerca să atace soldaţii francezi care participă la operaţiunea (antiteroristă) Barkhane sau americanii aflaţi în Camerun“, a precizat el.

„Transformarea Boko Haram în Statul Islamic din Africa de Vest pare pentru moment o mişcare de marketing, o schimbare de nume comercială, însă de asemenea ar putea marca trecerea la obiectivele jihadului global“, a mai spus Shurkin.

Adoptarea siglei, retoricii şi simbolurilor celei mai temute mişcări jihadiste din lume, capabile să controleze teritorii întinse în Irak şi Siria, să aibă o armată, să doboare un avion rusesc în zbor şi să inspire atacuri împotriva civililor la Paris, Londra sau în California, prezintă mari avantaje pentru grupările izolate geografic. Acest lucru permite în special atragerea de luptători străini, seduşi de reputaţia SI, estimează Peter Pham, specialist în Africa în cadrul centrului de reflecţie Atlantic Council.

Ultimele înregistrări video ale Boko Haram, de o calitate profesională, poartă de asemenea marca SI, care are în rândurile sale numeroşi specialişti în comunicare pe Internet, capabili să posteze filme de propagandă demne de Hollywood.

Relaţia dintre Boko Haram şi militanţii jihadişti din Libia ar putea depăşi sfera media

În Libia, grupurile rebele care au jurat credinţă SI au cunoscut o creştere rapidă, numărul lor crescând de zece ori (de la 200 la 2.000) pe parcursul anului trecut, a precizat Pham. Creşterea lor în putere, favorizată de haosul politic şi de securitate care domneşte în ţară, a provocat îngrijorarea autorităţilor europene, care au decis ca avioane de recunoaştere să survoleze deasupra bazelor lor.

Jacob Zenn, specialist în grupuri jihadiste africane din cadrul Jamestown Foundation, a declarat la rândul său că „relaţia dintre Boko Haram şi militanţii SI în Libia ar putea depăşi sfera media şi ajunge la antrenarea membrilor Boko Haram în Libia“.

„În cazul în care Libia devine pentru Africa Subsahariană ceea ce Rakka (fieful SI în regiunea pe care o controlează în Siria) este pentru alte părţi ale lumii, atunci în 2016 sau 2017 Boko Haram ar putea foarte bine să comită atacuri de alt gen în Nigeria sau în Africa de Vest ca urmare a coordonării şi antrenării SI în Libia“, a subliniat el pentru AFP, notează Agerpres.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie