Exodul din Alep. Bashar al-Assad pe cale să câştige nu numai o bătălie, ci şi războiul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 50.000 de persoane au părăsit în ultimele patru zile oraşul Alep, din nordul Siriei, pe fondul bombardamentelor ruseşti şi a ofensivei armatei siriene.

Bătălia de la Alep, cel de-a doilea oraş al Siriei, înclină în avantajul regimului de la Damasc. Trupele lui Bashar al- Assad, sprijinite de aviaţia rusă, reiau sub control unul după altul cartierele în care rebelii au rezistat timp de patru ani.

Organizaţia Naţiunilor Unite lansează noi semnale de alarmă pentru că în zona controlată de rebeli trăiau până nu de mult 250 000 de locuitori. Există semne că se pregăteşte un exod general al acestora, în cazul în care forţele regimului îşi vor continuat ofensiva şi liniile de rezistenţă ale rebelilor vor continua să cedeze. Convoaiele umanitare nu pot intra în zona rebelă fără acordul autorităţilor de la Damasc, şi chiar şi în aceste condiţii aceste tip de operaţiune rămâne riscantă.

Căderea totală a zonei estice a oraşului Alep ar însemna cea mai severă înfrîngere a grupurilor insurgente din 2011 încoace şi ar putea crea bazele unei ofensive a regimului pentru recucerirea celorlalte oraşe care scapă controlului central.

Peste 50.000 de persoane au părăsit în ultimele patru zile oraşul Alep, din nordul Siriei, a indicat miercuri Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO, organizaţie neguvernamentală cu sediul la Londra), transmit AFP.

Aproximativ 20.000 dintre persoanele respective şi-au găsit adăpost în zonele din Alep controlate de forţele guvernamentale, iar celelalte 30.000 în zona kurdă a oraşului.

Strategia lui Assad dă roade

Ministrul francez de externe Jean-Marc Ayrault a cerut o reuniune imediată a Consiliului de securitate ONU pentru examinarea situaţiei din „acest oraş martir“ şi ajutorarea populaţiei sale. Un apel similar a fost lansat şi de către ministrul de externe britanic Boris Johnson.

Potrivit  „ Le Monde“, în jur de 10 000 de rebeli mai sunt operaţionali în partea estică a oraşului Alep, o mare parte dintre ei fiind salafişti şi jihadişti apropiaţi de fosta branşă siriană a organizaţiei teroriste Al Qaida.

Strategia lui Bachar al-Assad pare să dea roade, iar victoria sa militară totală la Alep ar putea fi şi una politică. Practic opoziţia moderată nu va mai avea nici o legitimitate pentru a se aşeza la masa negocierilor, iar pentru occidentali va fi imposibil să ceară deschiderea unor negocieri de pace între regimul de la Damasc şi rebeli.  

În prezent, contextul internaţional este unul favorabil strategiei lui Bachar al-Assad, care vrea de fapt să reia sub control întregul teritoriu sirian. Noul preşedinte american Donald Trump probabil că nu va mişca un deget pentru a se opune acestei „soluţii“, sprijinită şi de Rusia precum şi de Iran.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie