Europarlamentarii români, la raport

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Europarlamentarii români sunt codaşi la redactarea de rapoarte, dar fruntaşi la declaraţii

Prezenţă slabă în Parlamentul European, codaşi la redactarea de rapoarte, fruntaşi la declaraţii scrise şi la luări de cuvânt: cam aşa arată activitatea europarlamentarilor români în perioada iulie 2009 – octombrie 2010, monitorizată de Institutul European pentru Democraţie Participativă – Qvorum.

Prezenţa delegaţiei României la şedinţele plenare este foarte scăzută, chiar dacă se înregistrează o uşoară creştere faţă de perioada precedentă. În ansamblu, europarlamentarii români s-au plasat pe poziţia 24, cu o medie de 87,71%, faţă de primul an de mandat când au fost pe locul 26, cu 85,84%. Există situaţii şi situaţii: unii europarlamentari înregistrează constant prezenţe scăzute - Corneliu Vadim Tudor, George Becali sau Ciprian Tănăsescu, în timp ce alţii (Traian Ungureanu, Adina Vălean, Cristian Buşoi, Norica Nicolai sau Renate Weber) şi-au îmbunătăţit performanţele „după momentul mediatizării activităţii în presă“, este de părere Doru Franţescu, directorulQvorum. Există însă şi activităţi la care europarlamentarii români sunt fruntaşi. Astfel, la luări de cuvânt România se află pe locul 4 (democrat-liberalii fiind „cei mai vorbăreţi“), la propuneri de rezoluţie, pe locul 5, la amendamente, pe locul 6 (cei mai harnici, social-democraţii) şi la întrebări pe locul 14.

Situaţia nu mai este însă atât de roz când vine vorba de activităţile de substanţă. Astfel, în ceea ce priveşte alocarea de rapoarte, europarlamentarii noştri se află pe poziţia a 15-a (fruntaşi fiind liberalii), iar la alocarea de avize pe locul 11.
După ce le-a radiografiat activitatea, Qvorum le-a dat şi câteva sfaturi europarlamentarilor. Aceştia ar trebui să-şi crească influenţa în cadrul PE şi să încerce să aibă o comunicare mult mai bună cu alegătorii. De asemenea, ar trebui să nu mai profite de lipsa de informare a cetăţenilor pentru a exagera importanţa activităţii lor.

„Supermani“ de Bruxelles

Pe de altă parte, Gabriela Drăgan, directoarea Institutului European din România, atrage atenţia că „UE nu e colac de salvare în toate domeniile“, iar europarlamentarii nu sunt „nişte Supermani“. „Le transferăm lor tot felul de frustări pe care le acumulăm aici“, în timp ce în privinţa fondurilor „ne uităm la UE să ne spună ce să facem“. Prezente la lansarea raportului, atât Rovana Plumb (PSD), cât şi Adina Vălean (PNL) s-au plâns de lipsa dialogului dintre europarlamentari şi autorităţile din ţară. Unele ţări, precum Olanda sau Germania, au instituţionalizat comunicarea dintre reprezentanţii din PE şi factorii decizionali din ţară.

La noi, aceste relaţii sunt precare, fapt ce nu poate decât dăuna intereselor României. Mai ales că „dincolo de discursul frumos, UE înseamnă competiţie între statele membre pe resurse, pe investiţii, pe banii europeni, pe forţa de muncă“, aprecia Adina Vălean. Nu numai politicienii nu ştiu cum să-i folosească pe europarlamentari, dar nici patronatele, sindicatele, asociaţiile şi organizaţiile neguvernamentale, care rareori fac apel la ei pentru a fi sprijiniţi în rezolvarea unor probleme. Există şi excepţii, dar acestea sunt puţine.  În altă ordine de idei, promovarea ideilor de nişă ar putea fi o şansă pentru România, politicile energetice şi cele din domeniul IT fiind doar două exemple în acest sens.  

Cătălina Mihai este jurnalistă la Adevărul, secţia Externe.

Mai multe pentru tine:
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie