Europa se întoarce la identitatea naţională

The Guardian, Londra: Posibilitatea intrării în incapacitate de plată a Greciei a adus aroganta şi trufaşa Uniunea Europeană la un punct de cotitură. Trebuie să ne aşteptăm la o întoarcere la o dimensiune naţională, scrie un editorialist britanic.

Articol preluat din Presseurop.eu/ro, revistă a presei europene, în zece limbi.

Poate că m-am înşelat. Am crezut că guvernele Europei vor cheltui orice sumă de bani şi vor impune oricâte măsuri de austeritate pentru a salva oricâte bănci de la nesăbuinţa şi nebunia lor. Toate băncile erau prea mari pentru a cădea. Nicio datorie nu era prea mare pentru a nu o salva. Europa era în plasa bancherilor.

Totuşi, acum, ceea ce era de negândit ar putea fi imposibil de evitat. Preoţii zonei euro se întreabă dintr-o dată “când, nu dacă” va intra Grecia în faliment. Grecii înşişi par să privească devalorizarea ca pe o disciplină mai puţin dureroasă decât austeritatea impusă de stat, şi probabil au dreptate. Ieşirea lor din zona euro ar fi un moment cu adevărat seismic, cerând restructurarea datoriilor şi monede posibile la periferia zonei euro, în Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania şi Italia. Ar fi drastic, dar cum a fost prezis încă de la Tratatul de la Maastricht din 1992, cu greu poate fi spus că e şi inimaginabil.

Alaric nu este la porţile Romei

În acest moment “pro-europenii” trebuie să înceteze să mai vorbească prostii. Alaric nu este la porţile Romei. Napoleon nu s-a întors din Elba. Tot ceea ce se poate întâmpla este ca democraţiile Europei, ignorate, distorsionate şi corupte de un sfert de secol de oligarhii de la Bruxelles, să iasă cu greutate din umbra locului unde s-a născut democraţia, Acropolis. Pentru toţi scepticii marilor federaţii, ai alianţelor poleite şi ai mafiei de lux care au luat naştere în epoca unei Europe de mare clasă, acesta ar putea fi un moment de maximă bucurie.

Nu este nimic greşit într-o zonă cu o monedă unică dacă există entităţi politice compatibile. Dar o uniune trebuie să aibă la bază o realitate economică, cu instituţii politice capabile să facă diferenţe şi la momentul votului, şi când este vorba de taxe sau cheltuieli, şi când se pot împrumuta şi când e cazul să-şi plătească datoriile. O poveste bună a euro a fost oferită de economistul câştigător al premiului Nobel, Paul Krugman. El a pus în opoziţie zona dolarului american, cu guvernul său federal, limba comună şi cultura politică, faţă de zona euro, care nu are nimic din aceste lucruri. Krugman a conchis că “aceasta, de la început, a făcut dubioase perspectivele monedei unice”. Mai rău, aceasta a reuşit să “aprindă imaginaţia elitelor europene”. Această monedă unică a devenit un paşaport pentru o utopie birocratică, un mijloc pentru o şi mai glorioasă uniune.

A fi pro-european, un cult al credinţei

Mă consider un “bun” european, dar în ceea ce priveşte UE, acest idealism a fost fărâmiţat pe măsură ce progresul puterii de la Bruxelles a însemnat că şi-a luat libertăţi şi mai mari faţă de plătitorii de taxe şi legiuitorii Europei. Un raport recent a arătat că UE plăteşte aproape un milliard de euro fermierilor greci. Continuă să arunce şi mai mulţi peşti morţi în mare decât scoate. Continuă să-şi construiască un minunat palat de 280 de milioane de lire sterline la Bruxelles [320 milioane de euro]. Locul este obscen.

Pentru că a fi “pro-european” este mai degrabă un cult al credinţei decât o politică, adepţii săi nu îndrăznesc să ridice niciun deget în semn de protest în timp ce sunt ultragiaţi. Nu e pentru prima oară în istoria Europei când un superstat centralizat urmăreşte continentul cu o suită de împăciuitori care nu critică dar sunt şi incapabili să înţeleagă ceva, preocupaţi cum sunt de propriile salarii babane.

Guvernul german este menit să fie slab

Faptul că Germania ar trebui să fie singura ţară care poate fragmenta, programa în mod sensibil salvarea monedei euro este o ironie dublă. Constituţia sa a fost construită de aliaţii de după război pentru a face imposibilă conducerea Europei de către ea. Guvernul german este menit să fie slab, la mila provinciilor sale şi a electoratului. Dacă, aşa cum pare probabil, votanţii Angelei Merkel se satură de salvarea Greciei sau de salvarea băncilor, va fi un final pentru el.

Lobby-ul pentru euro imploră acum Germania să-şi încordeze muşchii. Cere germanilor să le spună grecilor să termine cu cheltuielile şi să concedieze lucrători, şi că politicienii ignoranţi ar trebui să fie scoşi de la putere şi supuşi uniunii fiscale. [...]

Versiunea completă, pe Presseurop.eu/ro.