Europa se întoarce la identitatea naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Criza economică a generat frustrare în statele occidentale ale Uniunii față de muncitorii străini, în special cei din țările recent admise.

The Guardian, Londra: Posibilitatea intrării în incapacitate de plată a Greciei a adus aroganta şi trufaşa Uniunea Europeană la un punct de cotitură. Trebuie să ne aşteptăm la o întoarcere la o dimensiune naţională, scrie un editorialist britanic.

Articol preluat din Presseurop.eu/ro, revistă a presei europene, în zece limbi.

Poate că m-am înşelat. Am crezut că guvernele Europei vor cheltui orice sumă de bani şi vor impune oricâte măsuri de austeritate pentru a salva oricâte bănci de la nesăbuinţa şi nebunia lor. Toate băncile erau prea mari pentru a cădea. Nicio datorie nu era prea mare pentru a nu o salva. Europa era în plasa bancherilor.

Totuşi, acum, ceea ce era de negândit ar putea fi imposibil de evitat. Preoţii zonei euro se întreabă dintr-o dată “când, nu dacă” va intra Grecia în faliment. Grecii înşişi par să privească devalorizarea ca pe o disciplină mai puţin dureroasă decât austeritatea impusă de stat, şi probabil au dreptate. Ieşirea lor din zona euro ar fi un moment cu adevărat seismic, cerând restructurarea datoriilor şi monede posibile la periferia zonei euro, în Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania şi Italia. Ar fi drastic, dar cum a fost prezis încă de la Tratatul de la Maastricht din 1992, cu greu poate fi spus că e şi inimaginabil.

Alaric nu este la porţile Romei


În acest moment “pro-europenii” trebuie să înceteze să mai vorbească prostii. Alaric nu este la porţile Romei. Napoleon nu s-a întors din Elba. Tot ceea ce se poate întâmpla este ca democraţiile Europei, ignorate, distorsionate şi corupte de un sfert de secol de oligarhii de la Bruxelles, să iasă cu greutate din umbra locului unde s-a născut democraţia, Acropolis. Pentru toţi scepticii marilor federaţii, ai alianţelor poleite şi ai mafiei de lux care au luat naştere în epoca unei Europe de mare clasă, acesta ar putea fi un moment de maximă bucurie.

Nu este nimic greşit într-o zonă cu o monedă unică dacă există entităţi politice compatibile. Dar o uniune trebuie să aibă la bază o realitate economică, cu instituţii politice capabile să facă diferenţe şi la momentul votului, şi când este vorba de taxe sau cheltuieli, şi când se pot împrumuta şi când e cazul să-şi plătească datoriile. O poveste bună a euro a fost oferită de economistul câştigător al premiului Nobel, Paul Krugman. El a pus în opoziţie zona dolarului american, cu guvernul său federal, limba comună şi cultura politică, faţă de zona euro, care nu are nimic din aceste lucruri. Krugman a conchis că “aceasta, de la început, a făcut dubioase perspectivele monedei unice”. Mai rău, aceasta a reuşit să “aprindă imaginaţia elitelor europene”. Această monedă unică a devenit un paşaport pentru o utopie birocratică, un mijloc pentru o şi mai glorioasă uniune.

A fi pro-european, un cult al credinţei


Mă consider un “bun” european, dar în ceea ce priveşte UE, acest idealism a fost fărâmiţat pe măsură ce progresul puterii de la Bruxelles a însemnat că şi-a luat libertăţi şi mai mari faţă de plătitorii de taxe şi legiuitorii Europei. Un raport recent a arătat că UE plăteşte aproape un milliard de euro fermierilor greci. Continuă să arunce şi mai mulţi peşti morţi în mare decât scoate. Continuă să-şi construiască un minunat palat de 280 de milioane de lire sterline la Bruxelles [320 milioane de euro]. Locul este obscen.

Pentru că a fi “pro-european” este mai degrabă un cult al credinţei decât o politică, adepţii săi nu îndrăznesc să ridice niciun deget în semn de protest în timp ce sunt ultragiaţi. Nu e pentru prima oară în istoria Europei când un superstat centralizat urmăreşte continentul cu o suită de împăciuitori care nu critică dar sunt şi incapabili să înţeleagă ceva, preocupaţi cum sunt de propriile salarii babane.

Guvernul german este menit să fie slab

Faptul că Germania ar trebui să fie singura ţară care poate fragmenta, programa în mod sensibil salvarea monedei euro este o ironie dublă. Constituţia sa a fost construită de aliaţii de după război pentru a face imposibilă conducerea Europei de către ea. Guvernul german este menit să fie slab, la mila provinciilor sale şi a electoratului. Dacă, aşa cum pare probabil, votanţii Angelei Merkel se satură de salvarea Greciei sau de salvarea băncilor, va fi un final pentru el.

Lobby-ul pentru euro imploră acum Germania să-şi încordeze muşchii. Cere germanilor să le spună grecilor să termine cu cheltuielile şi să concedieze lucrători, şi că politicienii ignoranţi ar trebui să fie scoşi de la putere şi supuşi uniunii fiscale. [...]

Versiunea completă, pe Presseurop.eu/ro.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO