Eşec periculos al inspecţiei ONU în Iran

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teheranul refuză accesul inspectorilor, ceea ce creşte riscul unor confruntări militare.

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA)  a anunţat „eşecul" negocierilor cu Iranul privind programul nuclear al Teheranului. Acest lucru ar putea creşte riscul unui atac militar al Israelului, avertizează experţii. Într-un comunicat difuzat în noaptea de marţi spre miercuri, reprezentanţii AIEA şi-au exprimat „regretul" faţă de eşecul continuării negocierilor cu Iranul. Comunicatul relevă refuzul Teheranului de a acorda inspectorilor ONU acces la o presupusă instalaţie nucleară din Parchin, situată într-o bază militară.

Iranul respinge acuzaţiile occidentalilor că programul său nuclear are scopul dezvoltării de arme atomice, spunând că ţinta sa este producerea de energie electrică.  Dar refuzul de a limita activităţi nucleare sensibile care pot avea atât scop civil, cât şi militar şi secretul păstrat în jurul acestui program au atras critici din ce în ce mai dure ale ONU şi sancţiuni economice din partea SUA şi a UE. SUA şi Israelul nu au exclus folosirea forţei împotriva Iranului, dacă diplomaţia şi sancţiunile nu funcţionează. În comunicat, AIEA nu a oferit informaţii asupra a ceea ce intenţionează să facă după acest eşec, pe care îl va dezbate în cadrul Consiliului Guvernatorilor,  pe 5 martie.

„Ultima şansă"

Aceste critici dure din partea AIEA intervin la finalul unei vizite de două zile la Teheran, pe 20 şi 21 februarie, a unei misiuni de rang înalt a Agenţiei, care era considerată „ultima şansă".   În comunicat, directorul general al Agenţiei ONU, japonezul Yukiya Amano, şi-a exprimat personal „dezamăgirea" faţă de atitudinea iranienilor. „Este dezamăgitor că Iranul nu a acceptat cererea noastră de a vizita Parchin în prima sau în cea de a doua misiune", a declarat el, citat în document. „Noi ne-am angajat cu un spirit constructiv, dar nu s-a ajuns la niciun acord", a adăugat Amano.

Declaraţiile de partea iraniană au fost diferite. Ambasadorul Teheranului la AIEA, Ali Asghar Soltanieh, prezent la negocierile din capitala iraniană, a declarat marţi că „aceste negocieri vor continua în viitor". „Cred că există un risc serios ca această criză să însemne nu atât descoperirea dovezilor că Iranul a decis să reactiveze programul de arme nucleare, dar mai ales ivirea unei oportunităţi pentru Israel de a distruge sau întârzia acest program prin mijloace militare", a  declarat pentru Reuters Henry Wilkinson, expert în securitate la Janusian Security Consultants, din Londra.

„Israelul şi SUA au acelaşi obiectiv, de a împiedica Iranul să dobândească arma nucleară. Este timp şi loc pentru ca diplomaţia să funcşţioneze", declarase, săptămâna trecută, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG