Erdogan acuză Israelul de practici naziste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reunite la Istanbul, ţările musulmane au reacţionat în bloc la baia de sânge din Fâşia Gaza, cerând o anchetă sub egida ONU şi o „forţă de protecţie internaţională“ în teritoriile palestiniene. Mesajul cel mai dur la adresa Israelului a venit din nou din partea preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care a acuzat conducerea acestei ţări că foloseşte metode de tip nazist împotriva palestinienilor.

Reprezentanţii celor 57 de ţări din cadrul Organizaţiei Cooperării Islamice (OCI) au condamnat „în termenii cei mai puternici“ baia de sânge din Fâşia Gaza, unde 60 de manifestanţi palestinieni au fost ucişi luni de forţele israeliene. 

Potrivit comunicatului final, forţele israeliene s-au dedat unor „acţiuni criminale (…) în teritoriile palestiniene ocupate“.

În acest context, ei au cerut o anchetă sub egida ONU şi o „forţă de protecţie internaţională“ pentru palestinieni.

Comunicatul final al OCI acuză totodată actuala administraţie de la Casa Albă că „susţine crimele Israelului, inclusiv protejându-l în Consiliul de Securitate al ONU“.

Administraţia Trump este criticată şi pentru mutarea ambasadei Statelor Unite din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, considerând că este vorba de un „act de provocare şi ostilitate la adresa naţiunii islamice“.

Prezent la summit, Erdogan şi-a continuat tirada faţă de Israel.

În opinia preşedintelui turc, conducerea acestei ţări îi tratează pe palestinieni în stilul naziştilor.

„Nu există nicio diferenţă între atrocităţile suferite de poporul evreu în Europa acum 75 de ani şi brutalitatea de care suferă fraţii noştri din Gaza“, a susţinut liderul de la Ankara, citat de AFP.

Pe de altă parte, Erdogan a făcut apel la unitate în lumea musulmană, apreciind că mutarea sediului Ambasadei Statelor Unite din Israel reprezintă un „eşec“ pentru ea prin faptul că nu a putut-o împiedica.

„Trebuie să ne sacrificăm pentru a ne apăra locurile sfinte. Dacă ne vom uni, Israelul nu va putea să-şi continue încălcările“, a subliniat preşedintele turc.

La rândul său, premierul turc Binali Yildirim a susţinut că Israelul îi „imită pe Hitler şi Mussolini“.

Turcia şi Israelul traversează o nouă criză diplomatică, retrăgându-şi ambasadorii şi consulii. Noul episod de tensiuni a izbucnit după inaugurarea sediului din Ierusalim al Ambasadei SUA din Israel, o mutare însoţită de proteste ale palestinienilor din Fâşia Gaza şi intervenţia Tzahal pentru împiedicarea oricărei tentative de pătrundere în teritoriul israelian.

Cele două părţi revendică Ierusalimul drept capitală a lor.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort