Emiratele Arabe Unite investesc zece miliarde de dolari în Turcia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şeicul Mohammed bin Zayed Al Nahyan (stânga) dând mâna cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan FOTO EPA-EFE

Emiratele Arabe Unite au decis să creeze un fond de investiţii în valoare de zece miliarde de dolari dedicat Turciei.

Anunţul cu privire la crearea fondului a fost făcut miercuri, la Ankara, de şeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan, liderul de facto al Emiratelor Arabe Unite. Şeicul din Emiratele Arabe Unite a fost primit la Palatul Bestape de către preşedintele Recep Tayyip Erdogan.

Este vorba de prima întâlnire la nivel înalt între Emiratele Arabe Unite şi Turcia din 2012 încoace.

În afară de fondul de investiţii, Mohamed bin Zayed Al Nahyan, supranumit „MBZ”, a anunţat semnarea a zeci de contracte cu partea turcă. Deşi conţinutul acordurilor nu a fost comunicat, agenţia de presă WAM evocă „investiţii strategice” în logistică, energie, sănătate şi sectorul agroalimentar.

În pofida relaţiilor reci din ultimii ani, cele două ţări sunt legate prin diverse acorduri economice şi comerciale. De exemplu, Emiratele Arabe Unite deţin părţi din giganţi precum Trendyol (principala platformă de vânzări online din Turcia) şi Getir (serviciu de livrări).

Scăderea dramatică a lirei turceşti oferă oportunităţi pentru marii investitori, inclusiv pentru cei din Emiratele Arabe Unite. Întâlnirea dintre „MBZ” şi Erdogan confirmă totodată o anumită refacere a hărţii geopolitice în Orientul Mijlociu, cu o diplomaţie mai fluidă, observată la începutul anului curent, odată cu ridicarea embargoului impus Qatarului de vecinii din Golf, comentează Le Monde. Ori Qatarul a avut parte de sprijinul Turciei în timpul acestei crize.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani