Egiptul condamnă la moarte 75 de persoane pentru demonstraţiile din 2013 în favoarea fostul preşedinte Morsi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mohamed Morsi EPA

Un tribunal din Egipt a condamnat la moarte 75 de persoane, printre care şi figuri importante din Frăţia Musulmană, pentru implicarea lor în demonstraţiile din 2013 în favoarea fostului preşedinte Mohammed Morsi, scrie Associated Press, citând presa de la Cairo.

Decizia de sâmbătă a Tribunalului din Cairo va fi transmisă Marelui Muftiu, autoritatea religioasă a ţării, care are un rol pur consultativ. De obicei, este de acord cu deciziile justiţiei.

Pe 8 septembrie urmează să îşi afle pedepsele alte 660 de persoane, conform site-ului condus de stat, Al-Ahram.

Cazul implică 739 de persoane, printre care şi Ghidul Suprem al Frăţiei Musulmane, Mohammed Badie şi fotojurnalistul Mahmoud Abu Zeid. Acuzaţiile sunt diverse: de la crimă la distrugerea proprietăţii statului.

Demonstraţia din 2013 a avut ca scop susţinerea fostului preşedinte islamist, Mohammed Morsi, care a fost înlăturat de la putere de armată după proteste stradale masive. Morsi a fost membru al Frăţiei Musulmane.

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică