Egiptul anunţă după luni de polemici că va preda rudelor rămăşiţele victimelor zborului EgyptAir MS804

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ramasite avion EgyptAir FOTO AP

Egiptul a anunţat sâmbătă, după luni de polemici, că va preda rudelor rămăşiţele victimelor prăbuşirii avionului aparţinând companiei EgyptAir care efectua un zbor între Paris şi Cairo, o dramă ale cărei cauze rămân nedeterminate, relatează AFP.

Zborul MS804 s-a prăbuşit pe 19 mai în Marea Mediterană, între Creta şi coasta de nord a Egiptului, după ce a dispărut brusc de pe ecranele radarelor. Cele 66 de persoane de la bord, între care 40 de egipteni şi 15 francezi, au murit.

Procurorul general egiptean a ordonat să fie restituite corpurile ”victimelor egiptene şi există în prezent o coordonare cu ambasade străine pentru le fi remise rămăşiţele victimelor străine”, a precizat el într-un comunicat.

De luni de zile, familiile victimelor denunţă lentoarea Egiptului în a le preDa rămăşiţele.

”Nimic nu poate legitima o asemenea întârziere. Rudele victimelor au impresia că sunt luate ostatice în jocul diplomatic dintre Paris şi Cairo”, a deplâns în septembrie Sébastien Busy, avocatul unui număr de 22 de familii, inclusiv patru franceze.

Săptămâna aceasta, Guvernul francez a exercitat din nou presiuni asupra Egiptului să predea rămăşiţele rudelor.

Acest anunţ despre restituirea corpurilor a fost făcut la câteva zile după ce comisia de anchetă egipteană a afirmat că a găsit urme de explozivi pe rămăşiţe ale unor victime, o concluzie primită cu scepticism în Franţa.

DIVERGENŢE

Cairo a avansat mereu ipoteza unui atentat, însă anchetatorii francezi privilegiază teza unui incident tehnic.

Ministerul egiptean al Aviaţiei a anunţat joi că procurorul general a fost sesizat, amintind că potrivit legii egiptene acest demers are loc ”dacă devine clar în ochii comisiei de anchetă (cu privire la prăbuşire) că există suspiciuni cu privire la o origine criminală a accidentului”.

Însă, în Franţa, Biroul de Anchete şi Analize pentru Securitatea Aviaţiei Civile (BEA) nu şi-a ascuns scepticismul.

”În absenţa unor informaţii detaliate despre condiţiile în care au fost efectuate prelevări şi măsurile care au condus la detectarea urmelor de explozivi, BEA consideră că nu este posibil, în acest stadiu, să se tragă concluzii despre originea accidentului”, a declarat pentru AFP o purtătore de cuvânt.

Ministerul francez de Externe a subliniat că ”ancheta (va) continua cu scopul de a stabili cauzele exacte ale dispariţiei acestui zbor”.

”Suntem într-o manipulare”, a denunţat, în Franţa, secretarul general al Federaţiei Naţionale a Victimelor Atentatelor şi Accidentelor Colective (Ferivac) Stéphane Gicquel.

”Niciun element nu a acreditat pista teroristă. Este vorba despre un şantaj din partea autorităţilor egiptene cu scopul de a acredita această teză, a proteja compania EgyptAir şi a arunca responsabilitatea asupra Parisului”, a adăugat el.

Teza atentatului, în cazul în care va fi stabilită, va pune întrebări despre cum ar fi putut să fie îmbarcată o bombă pe Aeroportul Charles-de-Gaulle din Paris, de unde a decolat avionul, apreciază experţi egipteni.

Aeronava a efectuat anterior legături între Egipt, Tunisia şi Eritreea, înainte de zborul fatal, potrivit site-ului specializat FlightRadar24.

În octombrie 2015, gruparea jihadistă Statul Islamic a revendicat rapid un atentat cu bombă împotriva unui avion care transporta turişti ruşi şi care a decolat dintr-o staţiune balneară egipteană. În total 224 de persoane au fost ucise. Ancheta este în curs.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort