Egipt: Şeful armatei solicită Washingtonul să facă presiuni asupra Frăţiei Musulmane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Generalul Sissi, comandantul şef din Egipt, a lansat sâmbătă un apel la adresa Statelor Unite, prin care le solicită să facă presiuni asupra Frăţiei Musulmane, mişcarea care-l susţine pe preşedintele destituit Mohamed Morsi, pentru a înceta violenţele.

Administraţia americană dispune de importante mijloace de persuasiune şi de influenţă asupra Fraţilor Musulmani, şi mi-aş dori ca Washingtonul să-şi folosească aceste atuuri pentru a pune capăt conflictului”, a declarat generalul Abdel Fattah al-Sissi, citat de „Washington Post”.

Mai multe mii de militanţi şi simpatizanţi ai Frăţiei Musulmane ocupă două pieţe din Cairo de o lună, protestând împotriva destituirii şi arestării preşedintelui Mohamed Morsi, de către armată, la 3 iulie. Peste 250 de persoane şi-au pierdut viaţa în violenţele care au urmat.

Generalul al-Sissi a asigurat că armata nu va interveni pentru împrăştierea demonstranţilor, explicând că pentru aceste operaţiuni există o forţă abilitată de poliţie civilă.

La 26 iulie, peste 30 de milioane de oameni au ieşit pe străzi pentru a-şi manifesta susţinerea faţă de mine. Aceşti oameni aşteaptă de la mine să fac ceva”, a mai susţinut el.

Întrebat despre neliniştea exprimată la Washington în legătură cu situaţia din Egipt, Sissi n-a ezitat să critice SUA care furnizează anual aproximativ 1,5 miliarde de dolari Egiptului, în special sub forma unui ajutor militar.

„Noi chiar ne întrebăm care este rolul SUA şi al UE şi al tuturor celorlalte forţe internaţionale care susţin securitatea şi bunăstarea Egiptului. Oare valorile libertăţii şi ale democraţiei sunt valabile doar în ţările voastre (...)? Voi i-aţi lăsat pe egipteni să se prăbuşească, le-aţi întors spatele şi ei nu vor uita acest lucru”.
 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală