După 16 ani, militarii americani se întorc în Arabia Saudită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arabia Saudită a decis vineri să găzduiască din nou forţe ale SUA pe teritoriul său, cele două ţări fiind dornice să facă „tot ce este posibil pentru păstrarea securităţii în regiune şi stabilităţii acesteia“, după noi incidente în Golful Persic şi „confiscarea“ unui petrolier britanic de către Iran, transmite AFP.

„Regele Salman (...) şi-a dat acordul pentru găzduirea de forţe americane cu scopul de a creşte nivelul mutual de cooperare pentru apărarea securităţii în regiune şi a stabilităţii acesteia şi garantarea păcii“, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului saudit al Apărării, citat de agenţia de stat SPA, preluată de AFP.

Arabia Saudită nu a mai găzduit militari americani din 2003.

Riadul a primit timp de 12 ani trupe americane, în principal de aviaţie, între operaţiunea „Furtuna în deşert“ din 1991, declanşată în urma intervenţiei militare a Irakului în Kuwait, şi sfârşitul războiului din 2003 din Irak, soldat cu răsturnarea de la putere a lui Saddam Hussein.

Potrivit Pentagonului, noua desfăşurare de forţe va fi un factor suplimentar de disuasiune şi un mijloc de apărare a intereselor SUA în regiune.

Le fel ca SUA, Arabia Saudită are parte de relaţii tensionate cu Iranul.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune