Dramă în Egipt. Şapte pacienţi cu COVID-19 au murit într-un incendiu la un spital situat la nord de Cairo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cauzele incendiului nu au fost stabilite imediat, iar „parchetul a deschis o anchetă”

Şapte morţi şi alte cinci persoane au fost rănite în incendiul care a izbucnit la un spital în oraşul Obour, situat în apropiere de capitală.

Şapte pacienţi cu covid-19 au murit, sâmbătă, într-un incendiu la un spital situat la nord de Cairo, o dramă care a determinat autorităţile să deschidă o anchetă în vederea stabilirii cauzelor, potrivit unor surse din cadrul securităţii şi judiciare.

Alte cinci persoane au fost rănite în incendiul care a izbucnit la un spital în oraşul Obour, situat în apropiere de capitală, scrie news.ro

Cauzele incendiului nu au fost stabilite imediat, iar „parchetul a deschis o anchetă”, potrivit surselor citate.

Pompieri au fost trimişi să intervină şi au controlat incendiul, scrie presa locală.

Egiptul, o ţară cu 100 de milioane de locuitori, a înregistrat în mod oficial 130.000 de contaminări cu noul  coronavirus şi peste 7.300 de morţi din cauza covid-19.

Pandemia a pus la grea încercare infrastructurile şi sistemul de sănătate egiptean, îmbătrânite şi copleţite de numărul mare de cazuri.

Sindicate ale personalului medical au avertizat cu privire la posibilitatea unei prăbuşiri totale a sistemului sanitar.

Un incendiu a avut loc la un spital din Alexandria (nord), în iunie, soldat cu moartea a şapte pacienţi cu covic-19 şi rănirea altor şapte.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi