Donald Trump, primit cu fast la Beijing: covor roşu la aeroport, ceai în Oraşul Interzis, spectacol de operă şi zeci de acorduri comerciale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA/ EFE

Preşedintele american Donald Trump a avut parte de o primire fastuoasă în China, fiind întâmpinat cu covorul roşu şi delectat cu un program artistic special înainte de abordarea unor dosare sensibile, între care cel legat de programul nuclear al Coreei de Nord.

Donald şi Melania Trump au sosit la Beijing miercuri după-amiază pentru o vizită de stat de 48 de ore. Cuplul prezidenţial american a fost întâmpinat pe aeroport de ministrul chinez de Externe Yang Jiechi şi de un grup de copii fluturând steguleţele în culorile naţionale ale celor două ţări.

După scurta ceremonie de la aeroport, Donald şi Melania au fost conduşi la Oraşul Interzis, o fostă reşedinţă a împăraţilor chinezi aflată din 1987 în Patrimoniul Mondial UNESCO. Acolo au servit un ceai împreună cu preşedintele chinez Xi Jinping şi soţia sa, cântăreaţa Peng Liyuan.

Trump a profitat de această ocazie şi i-a arătat lui Xi un filmuleţ cu nepoata sa Arabella de numai şase ani cântând în mandarină şi recitând un poem vechi chinezesc, potrivit agenţiei de presă China Nouă.

Liderul chinez a salutat calităţile artistice ale micuţei, spunând că fiica Ivankăi Trump şi a lui Jared Kushner merită un „A+“.

FOTO EPA/ EFE

Zâmbitoare dar rezervate, cele două cupluri s-au afişat apoi în faţa porţii Oraşului Interzis. Ulterior, au asistat la un spectacol de operă tradiţională şi la o demonstraţie de acrobaţie.

„Bine aţi venit în China! Vă iubim“, i-au transmis copiii din trupă lui Trump la finalul programului. „Superb!“, le-a răspuns el, după care a făcut poze cu ei.

„Avem parte de un moment excelent, vă mulţumesc“, le-a dat asigurări preşedintele american jurnaliştilor.

FOTO EPA/ EFE

Însă ziua de joi va fi probabil mai puţin agreabilă, scrie AFP. Donald Trump şi Xi Jinping urmează să discute subiecte delicate: programul nuclear al Coreei de Nord şi enormul deficit al Statelor Unite în relaţiile comerciale cu China.

Donald Trump îi va cere preşedintelui chinez să rupă legăturile financiare ale Chinei cu Coreea de Nord, a subliniat un consilier de la Casa Albă.

La rândul său, şeful diplomaţiei chineze a ţinut să sublinieze astăzi că Beijingul aplică minuţios rezoluţiile ONU legate de programele nucleare şi balistice ale Coreei de Nord, în timp ce Xi Jinping a declarat că aşteaptă rezultate „pozitive şi importante“ de la vizita liderului de la Casa Albă.

19 acorduri comerciale în valoare de 9 miliarde de dolari

Pe de altă parte, 19 de acorduri comerciale, în valoare totală de 9 miliarde de dolari, au fost semnate miercuri la Beijing între companii chineze şi americane, transmit agenţiile internaţionale de presă, preluate de Agerpres în pagina electronică.

Cele 19 acorduri, semnate în prezenţa vicepremierului chinez Wang Yang şi a secretarului american pentru Comerţ Wilbur Ross vizează domenii precum bioştiinţa, aviaţia şi producţia de bunuri, conform China News.

Cu ocazia ceremoniei de semnare, vicepremierul Wang a calificat aceste acorduri drept „o încălzire“ înaintea summitului sino-american de joi, în cursul căruia preşedinţii Xi Jinping şi Donald Trump vor asista la semnarea altor contracte, în domenii precum gazul sau soia.

„Răspunsul la dezechilibrul comercial cu China se află în centrul discuţiilor între preşedintele Trump şi preşedintele Xi. Ajungerea la un tratament echitabil şi reciproc pentru companii este un obiectiv comun“, a subliniat Wilbur Ross.

Alături de programul nuclear nord-coreean, relaţiile comerciale bilaterale constituie al doilea dosar „greu“ al primei vizite în China a lui Donald Trump, care în campania electorală a acuzat Beijingul că „a furat“ milioane de locuri de muncă din Statele Unite.

De fapt, în timp ce avionul prezidenţial Air Force One ateriza miercuri la Beijing, serviciile vamale chineze anunţau un excedent comercial de 223 miliarde de dolari cu Statele Unite în primele zece luni ale anului curent, în creştere cu 8% faţă de perioada similară a anului trecut.

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%