Donald Trump anunţă „decizii majore“ privind Siria în următoarele 24-48 de ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump Foto: AFP

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a condamnat luni în termeni duri presupusul atac chimic din Siria şi a anunţat că administraţia sa va lua „decizii majore“ în privinţa Siriei în următoarele 24-48 de ore, transmite ABC News.

Ulterior, notează sursa citată, liderul Casei Albe, care a calificat atacul drept „atroce“, a afirmat că o decizie ar putea fi luată chiar în cursul zilei de astăzi.

Întrebat cu privire la o posibilă acţiune militară americană, Donald Trump a afirmat că nicio opţiune nu este exclusă.

„Este vorba despre umanitate şi nu poate fi permis ca aşa ceva să se întâmple“, a declarat el cu privire la atacul care a avut loc pe data de 7 aprilie. „Dacă sunt ruşii, dacă este Siria, dacă este Iranul, dacă sunt toţi împreună - ne vom da seama“, a mai spus Trump, care urmează să primească evaluările responsabililor din domeniul informaţiilor.

Anterior, preşedintele american Donald Trump şi preşedintele francez Emmanuel Macron au promis „un răspuns comun puternic” la presupusul atac cu arme chimice din 7 aprilie, care a făcut zeci de victime în oraşul Douma, controlat de rebeli sirieni. Siria respinge acuzaţiile că ar fi lansat un atac cu arme chimice.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!