Directorul CIA: Moscova vrea plecarea de la putere a lui Bashar al-Assad

0
Publicat:
Ultima actualizare:
John Brennan FOTO Getty Images

Directorul CIA, John Brennan, s-a declarat convins marţi că Moscova încearcă să obţină plecarea de la putere a preşedintelui Bashar al-Assad pentru a soluţiona conflictul civil din Siria, relatează Reuters online.

„În pofida a ceea ce spun, cred că ruşii nu îl văd pe Assad în viitorul Siriei“, a apreciat directorul Agenţie Centrale americane de Informaţii în cadrul unei conferinţe, la Washington.

„În mod paradoxal, ei au gândit că trebuie mai întâi să-l întărească pe Assad înainte de a-l putea retrage“, a explicat Brennan.

„Problema este în ce moment şi cum vor fi capabili să-l scoată din scenă“, a declarat el.

Totodată, John Brennan a afirmat că şi Moscova înţelege necesitatea găsirii unei soluţii politice în Siria.

„Cred că ruşii înţeleg că nu există soluţie militară în Siria şi că e nevoie de un gen de proces politic“, a declarat el.

Însă Rusia vrea „să dobândească mai multă influenţă“ în Siria, înainte de a merge spre „un proces politic care să-i protejeze interesele“ în această ţară, a subliniat directorul CIA.

Ruşii dispun în Siria de o importantă bază militară la Tartus. Pe plan militar, scopul Moscovei ar fi în primul rând să reducă presiunea grupurilor rebele asupra regimului în regiunile Idlib şi Hama, a precizat Brennan.

„Dar au descoperit că este mult mai dificil să facă progrese împotriva opoziţiei decât anticipau“, a spus el.

Rusia a lansat lpe 30 septembrie o campanie de bombardamente în Siria împotriva „terorismului“. Moscova este însă acuzată de Washington şi aliaţii săi occidentali că atacă în primul rând grupările care se opun regimului de la Damasc.

Secretarul de Stat american John Kerry urmează să participe vineri, la Viena, la discuţii multilaterale pe tema conflictului din Siria, după o primă rundă de dialog desfăşurată săptămâna trecută cu participarea Statelor Unite, Rusiei, Arabiei Saudite şi Turciei.

Iranul, un alt aliat al preşedintelui Bashar al-Assad, va fi invitat să participe la conferinţa de vineri, a anunţat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.

Potrivit unui diplomat occidental, invitaţia adresată Iranului a fost convenită cu Arabia Saudită, adversarul său din regiune.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie