Din culisele unei şedinţe la Casa Albă: Când şi-a dat seama Biden că Putin îşi va trimite armata în Ucraina

Articolul lui Vladimir Putin despre „unitatea istorică” dintre ruşi şi ucraineni a stârnit întrebări la Casa Albă asupra intenţiilor sale finale, iar informaţiile culese ulterior au dus rapid la concluzia că războiul era iminent.

Într-o dimineaţă însorită din octombrie anul trecut, secretarul de stat Antony Blinken, secretarul Apărării Lloyd Austin, şeful Statului Major, generalul Mark A. Milley şi directorii serviciilor americane de informaţii s-au strâns în Biroul Oval pentru o şedinţă de maximă importanţă cu preşedintele Joe Biden, vicepreşedinta Kamala Harris şi consilierul pentru securitate naţională Jake Sullivan.

Subiectul reuniunii: o analiză strict secretă asupra mişcărilor făcute de armata rusă în ultimele luni la graniţele de est, nord şi sud ale Ucrainei. Analiza se baza pe imagini din satelit, comunicaţii interceptate şi declaraţii ale surselor de la faţa locului. Toate elementele indicau că preşedintele rus Vladimir Putin avea deja un plan de război la scară largă în Ucraina.

Informaţiile cele mai preţioase proveneau din anumite „puncte” de la nivelul conducerii politice ruseşti, dar şi din aparatul de spionaj şi cel militar, de la cadre superioare până la linia frontului, relatează „The Washington Post”, care citează oficiali informaţi asupra acestui dosar.

Evaluările lui Milley şi Burns

Folosindu-se de hărţi, generalul Milley a explicat pe larg poziţionarea trupelor ruseşti şi a remarcat un plan de o îndrăzneală uluitoare, unul care ar putea reprezenta o ameninţare directă pentru flancul estic al NATO, chiar şi pentru arhitectura de securitate instituită în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

„Evaluăm că intenţionează să efectueze (...) un atac strategic asupra Ucrainei din mai multe direcţii simultan”, a avertizat şeful Statului Major al Armatei SUA.

Potrivit lui Milley, Putin intenţiona să flancheze Kievul dinspre est pe axa deschisă dinspre Cernihov şi dinspre vest pe un culoar între zona de excludere de la Cernobâl şi mlaştinile din jur. Atacul era prevăzut iarna, pentru că pământul îngheţat ar fi permis avansarea tancurilor. Odată prins ca într-un cleşte, Kievul ar fi trebuit să cadă în trei-patru zile. Forţele speciale ruseşti aveau misiunea să-l prindă pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi să-l înlăture de la putere, inclusiv să-l elimine în cazul în care era necesar acest lucru. Neutralizarea preşedintelui ucrainean ar fi făcut loc la Kiev unui guvern marionetă prietenos cu Kremlinul.

Separat, alte forţe ruseşti trebuiau să atace dinspre est şi să ajungă până la fluviul Nipru, în centrul Ucrainei, în timp ce trupele mobilizate în Peninsula Crimeea aveau sarcina să ocupe coasta de sud-est. Aceste acţiuni erau estimate la câteva săptămâni, urmate de o pauză pentru regrupare şi reînarmare.

Următoarea etapă presupunea împingerea armatei ucrainene spre Vest, până la o linie care se întinde dinspre Republica Moldova către vestul Belarusului. Vestul Ucrainei era văzut ca o zonă tampon, populată, în concepţia lui Putin, de „neo-nazişti rusofobi iremediabili”.

Directorul CIA, William Burns, care a servit ca ambasador la Moscova şi a avut cele mai directe interacţiuni cu Putin dintre toţi ceilalţi participanţi la şedinţă, l-a descris pe preşedintele rus ca fiind fixat pe Ucraina. Controlul asupra ţării vecine era sinonim cu conceptul lui Putin despre identitatea rusească şi exercitarea autorităţii. Cu trei luni mai devreme, în iulie, Putin publicase un eseu de 7.000 de cuvinte intitulat „Despre unitatea istorică a ruşilor şi ucrainenilor”. Ruşii şi ucrainenii, susţine liderul de la Kremlin, sunt „acelaşi popor”, iar Moscova a fost „jefuită” de propriul său teritoriu de către un Occident uneltitor. Potrivit lui Jake Sullivan, tocmai acest articol a atras atenţia şi a făcut Washingtonul să se întrebe asupra „jocului său final”. Precizia planificării războiului şi convingerea lui Putin că Ucraina trebuie readusă la „Patria Mamă” au dus spre concluzia că războiul era iminent, notează „The Washington Post”.

În plus, interpretarea analiştilor era că Putin nu lua în calcul un răspuns puternic şi unitar din partea Occidentului în cazul unui război la scară largă în Ucraina. Preşedintele rus vedea Europa şi Statele Unite blocate în combaterea pandemiei de COVID-19. De asemenea, nu percepea administraţia Biden ca fiind dornică de războaie după experienţa din Irak şi retragerea din Afganistan, considerată de unii umilitoare. În Europa, Angela Merkel se pregătea să lase postul de cancelar unui politician care nu trecuse prin dosare grele, în timp ce Emmanuel Macron era mai degrabă interesat de realegerea sa decât de acţiuni decisive pe plan extern. Peste Canalul Mânecii, Marea Britanie suferea din cauza recesiunii post-Brexit. În acelaşi timp, Rusia putea folosi petrolul şi gazele ca pârghii geopolitice şi se putea baza, în caz de sancţiuni, pe rezervele sale estimate la câteva sute de miliarde de dolari.

Reacţia lui Biden

Pe măsură ce era informat despre planul lui Putin şi convingerile sale, Biden, care a preluat funcţia de preşedinte al Statelor Unite cu promisiunea că îşi va ţine ţara departe de războaie, devenea tot mai hotărât că Putin trebuie fie descurajat, fie confruntat, iar Statele Unite avea nevoie de aliaţi în acest sens.

„Practic a avut două reacţii”, a dezvăluit Jake Sullivan. Prima a fost că Putin trebuie descurajat şi informat asupra consecinţelor, iar a doua că aliaţii trebuie puşi la curent cu evaluarea administraţiei americane şi aduşi alături de Washington într-o postură de ameninţări cu sancţiuni la adresa Rusiei, consolidare şi extindere a apărării NATO şi ajutorare a Ucrainei.

Totuşi, în octombrie anul trecut, aliaţii din NATO erau departe de a fi uniţi asupra abordării faţă de Moscova, iar credibilitatea Statelor Unite era slabă după cele întâmplate în Irak şi Afganistan şi mandatul lui Donald Trump, care parcă a încercat să submineze alianţa. Era destul de neclar dacă Biden ar fi putut conduce efectiv Occidentul într-un răspuns împotriva expansionismului rusesc, subliniază „The Washington Post”.

Deşi nu era membră NATO sau UE, Ucraina se mişca de ceva ani pe orbita politică, economică şi culturală occidentală. O mişcare văzută de Putin ca o derivă de la lumea imaginată de el.

Scepticismul lui Zelenski

După şedinţa din octombrie, William Burns a fost trimis la Moscova pentru a discuta cu secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patruşev, iar directoarea comunităţii americane de informaţii, Avril Haines, la Bruxelles, pentru a informa aliaţii din NATO. Cele două deplasări au avut loc la începutul lui noiembrie. Tot în acelaşi timp, Antony Blinken s-a întâlnit la Glasgow cu Volodimir Zelenski. După discuţie, şeful diplomaţiei americane a văzut în preşedintele ucrainean un om „serios, chibzuit şi stoic”, atât încrezător, cât şi neîncrezător. Zelenski i-a transmis lui Biden că îşi va informa echipa asupra evaluării Statelor Unite, dar s-a declarat îngrijorat de un colaps economic în Ucraina dacă ar intra în panica apropierii unui război la scară largă.

De altfel, în lunile ce au urmat până la invazie, în timp ce Biden îşi înmulţea avertismentele în privinţa iminenţei unui atac din partea Rusiei, Zelenski ţinea să manifeste scepticism în acest sens tocmai pentru a evita panica. Însă nu doar teama de panică îl predispunea pe Zelenski să manifeste scepticism, ci şi faptul că Statele Unite ofereau puţine informaţii specifice pentru a-şi susţine avertismentele. Potrivit şefului diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba, această reţinere în a împărtăşi informaţii specifice a durat „până în ultimele patru sau cinci zile înainte de lansarea invaziei”. În cele din urmă, invazia a început iarna, aşa cum a prezis generalul Mark Milley.

Încă din toamna anului trecut, administraţia Biden era convinsă că ucrainenii vor lupta pentru ţara lor. Ori, datorită antrenamentelor oferite de Statele Unite, Marea Britanie şi NATO, armata ucraineană era mai profesionistă, mai bine organizată şi mai bine echipată decât în momentul anexării Peninsulei Crimeea de către Rusia şi izbucnirii rebeliunii din Donbas, în 2014.

Potrivit unei surse de la Casa Albă, Zelenski era alarmat în primele ore ale invaziei. Prima sa rugăminte către Biden a fost să insiste pentru o coeziune mondială în jurul Ucrainei şi să exercite presiuni asupra lui Putin pentru a opri războiul. „Vom lupta, ne vom apăra, vom rezista, dar am nevoie de ajutorul tău”, i-a spus Zelenski preşedintelui american.

Ziarul american precizează că a contactat Kremlinul pentru a oferi comentarii asupra acestui articol, dar nu a primit niciun răspuns până în momentul publicării.