Diabeticii din Ungaria vor fi pedepsiţi pentru nerespectarea regimului alimentar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul ungar a decis, în mod extrem, să îi pedepsească pe bolnavii de diabet care nu urmează cu scrupulozitate regimul, privându-i de accesul la cele mai bune tratamente subvenţionate, cu scopul de a obţine reduceri de cheltuieli în domeniul sănătăţii, scrie „Le Monde".

Conform unui decret ministerial publicat luni în Monitorul Oficial, diabeticii vor fi nevoiţi să se supună în fiecare trimestru unui test sanguin specific, vizând să verifice consumul acestora de carbohidraţi.

Dacă încalcă recomandările în două rânduri în decurs de un an, adică în cazul în care nivelul lor de glucoză a crescut dincolo de valorile stabilite de către decret, pacienţilor vizaţi nu li se va mai permite accesul la medicamentele cele mai eficiente (insulină analogă), fiind nevoiţi să se mulţumească cu tratamente pe bază de insulină umană, mai puţin performante şi provocând mai multe efecte secundare.

În plus, ei vor fi nevoiţi să plătească mai mult pentru tratamentul pe care îl urmează, partea de preţ subvenţionată de stat urmând să fie redusă.

Minorii şi persoanele afectate de o formă severă de diabet vor fi scutiţi de la noile reglementări, care vor intra în vigoare la 1 iulie. Aproximativ 500.000 de persoane suferă de diabet în Ungaria.

Cotidianul „Nepszabadsag" a denunţat luni, în ediţia online, pedepsirea "diabeticilor care comit erori" şi care "vor primi un tratament mai puţin bun". Potrivit unui expert, doctorul Laszlo Bene, citat de cotidian, de obicei bolnavii nu sunt indisciplinaţi, însă nu îşi pot permite să achiziţioneze alimente dietetice moderne.

În februarie, în cadrul unei dezbateri în Parlament asupra acestui decret, deputatul socialist Andras Nemény a denunţat "politica socială a Guvernului (...) sinonimă cu mizeria pentru săraci", calificând decretul ca "scandalos".

Guvernul conservator al premierului Viktor Orban a justificat, atunci, acest decret afirmând că "medicamentele diabeticilor costă aproximativ 30 de miliarde de forinţi (aproximativ 100 de milioane de euro) şi că este inutil ca banii contribuabililor să fie risipiţi cu oameni care nu coperează cu medicul lor".

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."