Dezvoltatorul blocului de 17 etaje care s-a surpat în cutremurul din Taiwan, arestat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dezvoltatorul clădirii rezidenţiale de 17 etaje din oraşul Tainan care s-a surpat în timpul cutremurului din Taiwan a fost arestat de autorităţi, după ce a fost lansată o anchetă în privinţa structurii clădirii pentru că majoritatea celor decedaţi locuiau în acel complex, relatează BBC News online.

El a fost arestat sub suspiciunea de omucidere din neglijenţă. Cel puţin 39 de persoane au murit înăuntrul complexului de apartamente Weiguan Jinlong din Tainan. 

Este una dintre clădirile cele mai afectate de cutremurul de sâmbătă, ceea ce a ridicat întrebarea dacă nu a contribuit la acest dezastru şi structura clădirii.

Circa 320 de persoane au fost salvate, iar alte peste 100 se află în continuare sub dărâmături. 

Dar şansele de supravieţuire sunt din ce în ce mai mici după ce intervalul limită de 72 de ore a expirat în cursul nopţii de luni spre marţi.

Sute de militari participă la operaţiunile de căutare.

Potrivit primarului oraşului Tainan, William Lai, supravieţuitorii au acuzat existenţa unor "nereguli" în construcţia clădirii de apartamente.

Seismul cu magnitudinea de 6,4 s-a produs sâmbătă la ora locală 3.57, la adâncimea de doar 25 de kilometri. Epicentrul a fost la 27 de kilometri nord-est de oraşul taiwanez Pingtung, la 35 de kilometri sud-est de Yujing şi la 48 de kilometri est-nord-est de Tainan. Zona cea mai afectată de cutremur este oraşul Tainan, unde cel puţin 11 clădiri rezidenţiale s-au prăbuşit.

Mai multe pentru tine:
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta