Deutsche Bank, implicată puternic în creditele toxice din SUA - Agenda FP

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai mare bancă din Germania a realizat profituri uriaşe de pe urma creditelor ipotecare americane iar în prezent scoate la licitaţie casele celor care au fost evacuaţi după executarea silită.

Case goale de luni de zile, cu uşile bătute în cuie, curţi părăsite şi năpădite de buruieni. Acesta este peisajul dezolant în multe oraşe americane precum New Haven, scrie Der Spiegel.

La Chicago, banca a fost în 2009 liderul execuţiilor silite, dispunând de aproape 600 de apartamente, iar în Cleveland aproximativ 5.000 de case scoase la vânzare prin licitaţie au fost raportate autorităţilor între 2002 şi 2006.

„În ultimii ani Deutsche Bank a fost responsabilă pentru majoritatea executărilor silite de aici”, spune Eva Heintzelman, director al ROOF Project, o iniţiativă care încearcă să rezolve această criză împreună cu primăria locală.

După ce primarul a cerut o „întâlnire” cu oficialii băncii, aceştia l-au informat că Deutsche Bank este responsabilă pentru 2.000 de pachete de securities, care pot include milioane de case.

Reţeta investmentbanking-ului

Banca germană a trecut cu bine prin criză pentru că a scăpat de creditele toxice la timp, dar imaginea ei este afectată mai ales de cele un milion de proprietăţi, pe care le administrează ca tutore. „Aproximativ 85-90% din toate ipotecile care au rămas problematice din SUA sunt controlate de patru bănci. Deutsche Bank este una dintre ele”, spune expertul Steve Dibert, a cărui companie investighează frauda ipotecară. 

„Dacă germanii sunt responsabili pentru construirea oraşului Milwaukee, Deutsche Bank este acum pe cale să distrugă acest oraş”, comentează  profesorul de ştiinţă politică Susan Giaimo.

Casele scoase la licitaţie sunt vândute speculanţilor la preţuri mai mici decât valoarea de pe piaţă. Aceştia le lasă în paragină în aşteptarea unei noi creşteri a preţurilor, explică Giamo.

Proprietarii imobilelor din apropiere sunt nevoiţi să accepte o diminuare a valorii caselor lor. Ei au fondat grupul de acţiune Common Ground şi cer băncii demolarea caselor care nu mai pot fi reparate la un cost rezonabil. 

Preşedintele Deutsche Bank, Joseph Ackermann susţine însă că „deşi este dureros să te uiţi la aceste case, noi nu putem face nimic pentru că suntem doar un fel de depozitar al documentelor ipotecare, nu proprietari ai caselor”.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”