Descoperire macabră în Myanmar: Peste 30 de cadavre calcinate au fost găsite în maşini incendiate de soldaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

Peste 30 de cadavre calcinate au fost descoperite sâmbătă în trei vehicule, în Myanmar, potrivit unui responsabil al rebelilor şi unei organizaţii nonguvernamentale, care au acuzat junta militară de aceste crime macabre.

Fotografii au fost difuzate sâmbătă pe reţelele de socializare, cu două camioane şi un autoturism incendiate pe un drum din cantonul Hpruso, în statul Kayah (est), cu cadavre în interior, informează AFP.

Un responsabil al Forţelor de Apărare a Poporului (PDF), care luptă împotriva juntei militare aflate la putere, a declarat pentru AFP că vehiculele au fost descoperite de combatanţi de-ai săi.

Potrivit organizaţiei Myanmar Witness, „35 de persoane, printre care copii şi femei, au fost arse şi ucise de militari pe 24 decembrie, în cantonul Hpruso”.

Zaw Min Tun, un purtător de cuvânt al juntei, susţine că o ciocnire violentă a avut loc vineri după ce un grup de soldaţi a oprit şapte maşini ce conduceau „în mod suspect”. Soldaţii au ucis un anumit număr de persoane în aceste violenţe, a declarat el.

ONG-ul „Salvaţi Copiii” a anunţat că doi membri ai personalului său în Myanmar au dispărut vineri.

„Avem confirmarea că vehiculul lor personal a fost atacat şi incendiat” într-un atac comis vineri în statul Kayah, a anunţat organizaţia într-un comunicat.

Myanmar se află în haos din 1 februarie, când junta militară a preluat puterea şi a pus capăt tranziţiei spre democraţie. Peste 1.300 de civili au fost ucişi de atunci în această ţară asiatică, spune ONG-ul Asociaţia de Asistenţă pentru Deţinuţii Politici, care menţionează cazuri de tortură şi de execuţii extrajudiciare.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro