Decizia luată de autorităţile din Thailanda în cazul tinerei care a fugit din Arabia Saudită de teama de a nu fi ucisă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rahaf Mohammed al-Qunun FOTO ndtv.com

Biroul de imigraţie al Thailandei a informat că tânăra saudită care şi-a părăsit familia în weekend va primi şedere temporară în ţară, scrie BBC.

Oficialii thailandezi au încercat să o trimită înapoi pe Rahaf Mohammed al-Qunun, în vârstă de 18 ani, în Kuweit, acolo unde se află familia ei. Tânăra a refuzat să se urce în zborul spre Kuweit luni şi s-a baricadat în camera sa de hotel de la aeroportul din Bangkok.

Adolescenta a afirmat că suspectează că familia sa o va ucide dacă se întoarce, pentru că a renunţat la islam. Autorităţile thailandeze au informat că statutul ei va fi analizat de agenţia de refugiaţi a ONU.

„Fraţii mei, familia şi ambasada saudită mă vor aştepta în Kuweit. Viaţa mea este în pericol. Familia mea ameninţă să mă omoare”, a declarat ea pentru Reuters.

Grupările pentru drepturile omului, inclusiv Human Rights Watch, şi-au exprimat îngrijorarea privind soarta adolescentei, care a ajuns în Bangkok cu un zbor din Kuweit. Ea a ajuns în Thailanda pentru un alt zbor spre Australia, unde îşi dorea să ceară azil.

Seful biroului pentru imigraţie, Surachate Hakparn, a declarat luni că ţara sa „o va proteja” pe cât de mult posibil pe al-Qunun.

„Ea se află acum sub tutela Thailandei, nimeni şi nicio ambasadă nu o poate forţa să se ducă nicăieri. Vom discuta cu ea şi vom face ceea ce ne cere. Nu vom trimite pe nimeni la moarte”, a declarat el.

Thailanda nu este semnatară a Convenţiei ONU privind Refugiaţii şi drept urmare nu are nicio obligaţie de a oferi protecţie refugiaţilor, deşi în ţară se află peste 10.000 de refugiaţi.

Tânăra susţine că atunci când a ajuns pe aeroportul din Bangkok, paşaportul ei a fost confiscat de un diplomat saudit pe care l-a întâlnit în timpul zborului. Duminică, Thailanda a informat că ea va fi deportată pentru că nu îndeplineşte condiţiile obţinerii unei vize thailandeze.

Totuşi, Mohammed al-Qunun insistă că are viză pentru Australia şi că nu a dorit niciodată să rămână în Thailanda.

Ambasada saudită din Bangkok a informat că Arabia Saudită nu are autoritatea de a o reţine la aeroport şi a precizat că ea a fost oprită de autorităţile thailandeze „pentru că a încălcat legea”.

Libertatea de religie nu este protejată de lege în Arabia Saudită iar persoanele care se convertesc la altă religie în afară de islam riscă să fie acuzaţi de apostazie. Această infracţiune poate fi pedepsită cu moartea, însă o astfel de decizie nu a mai fost luată în ultimii ani.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani