De la proteste la război civil. Scenarii posibile pentru Iran

Protestele de amploare din Iran au intrat în a treia săptămână, iar deznodământul lor rămâne imposibil de anticipat. Nu este clar dacă autoritățile vor reuși să înăbușe mișcarea prin represiune violentă sau dacă tensiunile vor escalada într-o criză mai profundă.

Informațiile din interiorul țării sunt fragmentare. Joia trecută, autoritățile au întrerupt la nivel național comunicațiile mobile și accesul la internet. Până la finalul săptămânii, au apărut indicii că Iranul a reușit să blocheze inclusiv semnalul rețelei Starlink, posibil cu ajutorul tehnologiei rusești de război electronic și al unor sisteme chinezești. Dacă aceste informații se confirmă, ar putea avea implicații globale serioase, inclusiv pentru state care se bazează pe comunicații prin satelit în situații de conflict, precum Ucraina sau Taiwan.

Între timp, confruntările dintre protestatari și forțele de securitate devin tot mai violente în zeci de orașe. Imaginile difuzate online surprind nu doar focuri izolate, ci rafale de armă automată. Armata a fost, de asemenea, implicată în operațiuni de restabilire a ordinii.

Victime și represiune

Estimările privind numărul victimelor diferă semnificativ. Organizația Human Rights Activists News Agency (HRANA) raportează peste 500 de morți și mai mult de 10.000 de arestări până duminică. Aceste cifre sunt considerate minime, întrucât fiecare caz este verificat individual, iar bilanțul real ar putea fi mult mai mare.

Este notabil faptul că printre victime se află și membri ai forțelor de securitate. Agenția Tasnim, apropiată de Garda Revoluționară, a publicat o listă cu peste 100 de polițiști și membri ai forțelor paramilitare uciși. Deși aceste informații au o evidentă funcție propagandistică – regimul neagă caracterul pașnic al protestelor – ele pot reflecta, cel puțin parțial, realitatea de pe teren.

Există și dovezi video care arată protestatari atacând membri ai forțelor de ordine cu mâinile goale sau obiecte improvizate. Alte imagini surprind indivizi în civil, vorbind arabă, implicați în confruntări, despre care se crede că ar proveni din grupări loiale Iranului din Irak sau Liban. Chiar și cazurile izolate de implicare a luptătorilor străini au un impact simbolic major, alimentând percepția că regimul nu mai beneficiază de sprijin intern suficient, scrie Zerkalo Nedeli.

Lipsa liderilor și apariția unei figuri simbolice

În ciuda dimensiunii protestelor, mișcarea suferă de lipsa unui leadership clar. Nu există partide de opoziție funcționale, iar coordonarea este dificilă, mai ales în condițiile întreruperii comunicațiilor. Doar în anumite regiuni populate de minorități etnice sau religioase există structuri informale capabile să organizeze rezistența.

În acest vid de leadership, o figură neașteptată a câștigat vizibilitate: Reza Pahlavi, fiul ultimului șah al Iranului. Apelurile sale au coincis cu mobilizări masive, iar unii protestatari afișează simboluri ale Iranului pre-revoluționar. Totuși, sprijinul de care se bucură pare să fie mai degrabă rezultatul absenței altor lideri cunoscuți, nu o renaștere a sentimentelor monarhiste.

Patru scenarii posibile

1. Primul scenariu, considerat cel mai sumbru, presupune reprimarea violentă a protestelor. Regimul pare să mizeze pe teroare, inclusiv prin execuții publice ale demonstranților condamnați în procese rapide. Istoria recentă arată că autoritățile iraniene au reușit anterior să înăbușe revolte prin forță extremă, chiar dacă problemele structurale au rămas nerezolvate.

2. Al doilea scenariu implică alunecarea țării într-un război civil. Acest deznodământ ar deveni posibil doar dacă protestatarii ar obține sprijin extern semnificativ sau dacă unități ale armatei ar trece de partea lor. Un astfel de conflict ar putea fi lung și devastator, fără garanția unei tranziții democratice.

3. Al treilea scenariu ia în calcul o intervenție externă. Declarațiile recente ale președintelui american Donald Trump au alimentat speculații, dar experiența arată că astfel de operațiuni necesită pregătiri îndelungate. Mai mult, o intervenție militară ar putea consolida narațiunea regimului potrivit căreia protestele sunt orchestrate din exterior, diminuând sprijinul popular pentru mișcare.

4. Al patrulea scenariu, considerat cel mai favorabil, ar presupune fracturarea elitelor și trecerea unei părți a acestora de partea protestatarilor. Conducerea iraniană nu este monolitică, însă, până acum, nu a apărut o figură dispusă să conteste deschis autoritatea liderului suprem.